Craiovenii care vor să scape de televizoarele, frigiderele sau aragazurile nefuncţionabile care le ocupă spaţiul în locuinţe le pot dona în cadrul unei campanii de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Acţiunea se derulează vineri şi sâmbătă, iar în fiecare zi se va proceda în mod diferit. Cei interesaţi trebuie să ştie că vineri, între orele 8.00 şi 14.00, Serviciul de Salubritate va colecta deşeuri de la societăţile comerciale, care vor solicita telefonic ridicarea DEEE-urilor. La numerele de telefon 0251/422.733 şi 0251/414.660 va răspunde dispeceratul SC Salubritate Craiova, care va prelua atât apelurile reprezentanţilor firmelor, cât şi pe cele ale vârstnicilor sau persoanelor cu probleme de sănătate, în cazul ultimilor fiind ridicate chiar din locuinţele personale. Sâmbătă, între orele 8.00 şi 10.00, cei care locuiesc la bloc le vor depozita lângă platformele gospodăreşti, iar cei care locuiesc la casă le vor depozita în faţa porţii.
Sursa: www.cvlpress.ro