Poliţiştii doljeni intensifică, în lunile următoare, acţiunile de supraveghere şi control în incinta şi în preajma unităţilor de învăţământ din municipiul Craiova, dar şi din alte localităţi doljene pentru a preveni riscul comiterii faptelor de natură penală în rândul minorilor, mai ales că se apropie perioada examenelor din vară, când spaţiile respective se aglomerează, iar ordinea devine mai dificil de menţinut.

“Mare atenţie în continuare, pentru că în această perioadă vor fi aglomeraţii în preajma şcolilor şi în incinta lor, din cauza examenelor de admitere la liceu sau a Bacalaureatului. Trebuie să fim foarte atenţi la ordine, disciplină, să fie în permanenţă asigurată paza de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, împreună cu Poliţia Locală şi Jandarmeria, astfel încât să nu avem parte de evenimente nedorite”, a transmis prefectul judeţului Dolj, Nicolae Giugea, reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Săptămânal, patrulele mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali vor continua să-şi desfăşoare activităţile în zona unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Craiova. Aceştia vor interveni pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal şi vor efectua controale la societăţile comerciale amplasate în zonă. Verificările vor avea ca scop şi identificarea persoanelor care comercializează substanţe de tipul „etnobotanice”, mai ales că pe raza judeţului „magazinele de vise” au închis uşile.

Mai puţine cazuri de delicvenţă juvenilă în Dolj, în prima parte a anului

Potrivit cifrelor din „Raportul privind asigurarea protecţiei unităţilor de învăţământ şcolar, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic în trimestrul I al anului 2011”, prezentat de IPJ Dolj, acţiunile de prevenire a delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, desfăşurate de la începutul anului, de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj, Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova şi Poliţia Locală, dar şi programele de informare şi educare au efecte pozitive.

„Ca urmare a acţiunilor organizate în acest trimestru, numărul minorilor care au comis fapte penale este de 81 faţă de 95 în trimestrul I din 2010, de menţionat fiind faptul că a scăzut şi numărul copiilor cu comportament deviant, 62 faţă de 91, ceea ce evidenţiază rezultatele activităţilor preventive desfăşurate în cadrul programelor educative derulate în parteneriat cu şcoala şi societatea. Îmbucurător este faptul că în incinta unităţilor şcolare nu s-au produs infracţiuni din domeniul marii violenţe sau urmate de moartea victimei şi nu au fost comise sau sesizate infracţiuni privind consumul sau traficul de droguri, iar ameninţarea, şantajul sau violul au fost reduse la zero”, a declarat comisar-şef Nicuşor Badea, adjunct al şefului IPJ Dolj.

Acelaşi raport s-a pronunţat şi asupra gradului în care este asigurată paza la şcolile din judeţ, pentru a se lua măsuri în perioada următoare. Concluzia este aceea că la nivelul judeţului Dolj, există în acest moment şi unităţi de învăţământ unde personalul de pază este insuficient, persistând astfel riscul de pătrundere a persoanelor neautorizate în incinta şcolii, mai ales că instituţiile respectiv nu sunt dotate cu sisteme de supraveghere şi antiefracţie.