Astăzi se lansează noul protocol IPv6. De când există internetul, IPv4 a fost sinonim cu “IP” şi nimănui nu i-a prea păsat despre care versiune a protocolului era vorba. Dar varianta IPv4 şi-a trăit traiul, iar implementarea IPv6 se pregăteşte de aproape 20 de ani. De acum înainte, noul protocol este gata să înlocuiască IPv4 şi să stea la baza funcţionării internetului. Aşadar, ce este IPv6, mai exact, şi ce presupune asta pentru noi? Iată cinci lucruri pe care ar trebui să le ştii despre IPv6:

1. De ce este IPv6 necesar?
Cel mai evident răspuns este că IPv4 nu mai are adrese IP. Cele 4.3 miliarde de adrese au fost epuizate din cauza tuturor smartphone-urilor, tabletelor sau jocurilor care se conectează la internet. IPv6 foloseşte IP-uri de 128 de biţi şi poate crea adrese de 340 de "undecilioane", arată PC World. Asta înseamnă 340 ori 10 la puterea 36 sau 340 de trilioane de trilioane de trilioane de posibile adrese IP.
*
2. De ce este IPv6 mai bun decât IPv4?
Mărirea numărului de adrese IP aduce cu sine diverse avantaje. Din cauza limitei pe care o impun adresele IPv4, o mare parte din internet se bazează pe NAT-uri (Network Address Translation). Folosind IPv6, fiecare device poate avea propria adresă IP.
*
Majoritatea micilor firme nu au decât o adresă IP – cea alocată la router, care le conectează la providerul lor de internet. Routerul alocă adresele IP pentru computerele care se conectează la el, dar trebuie să monitorizeze constant traficul alocat computerului respectiv şi să "traducă" IP-ul intern celui public, pentru a-l conecta la internet.
*
Try Nguyen, reprezentant al ZyXEL, explică: "Toate gadget-urile vor putea fi accesate din reţeaua publică, devenind astfel mai uşor pentru toată lumea să poată trimite sau primi fişiere, să se joace online, să folosească programe peer-to-peer sau alte aplicaţii fără a face setări complexe pe router".
*
Nguyen susţine că protocolul IPv6 este, de asemenea, mai sigur decât IPv4. Fiecare pachet IPv6 este encriptat, iar autenticitatea sa este asigurată prin tehnici de prevenire a falsificării pachetului. În plus, informaţiile ajung la destinaţia corectă, fără a mai risca să fie interceptate pe parcurs.
*
3. Device-urile care folosesc IPv4 vor putea folosi în continuare internetul?
Pe scurt, da. IPv4 şi IPv6 nu sunt compatibile în mod direct, dar e clar că nu poţi anula pur şi simplu folosirea IPv4, atât timp cât aproape toată lumea încă depinde de el. "IPv4 nu va fi abandonat prea curând, iar aparaturile care folosesc IPv4 vor funcţiona la fel de bine şi în continuare", a explicat Nguyen.
*
4. Este urgentă trecerea de la IPv4 la IPv6?
Adevărul e că majoritatea aparaturilor conectate în prezent la internet nu sunt compatibile cu IPv6 şi că vor continua să funcţioneze pe baza IPv4. Aşadar, trecerea de la IPv4 la IPv6 nu este urgentă.
De acum încolo, trebuie să ţinem însă cont de IPv6 atunci când vom cumpăra PC-uri, celulare sau infrastructură de reţea, aşa încât acestea să fie compatibile cu noul protocol.
*
5. Trei motive pentru care să faci trecerea de la IPv4 la IPv6
1. Va deveni inevitabil, deoarece IPv6 va fi în curând singura opţiune pentru alocarea unui computer sau a altui device la internet.
*
2. Eficienţa
Nguyen explică: "IPv6 simplifică şi înlesneşte transmiterea de date, înlăturând nevoia de a verifica integritatea pachetului. Asta economiseşte timp pentru router, care poate transmite astfel mai bine informaţia."
*
De asemenea, având suficiente adrese IP, instituţiile nu vor mai fi obligate să se bazeze pe NAT pentru a se conecta la internet.
*
3. Securitatea
IPv4 nu a fost niciodată gândit aşa încât să aibă o securitate extraordinară. La polul opus, IPv6 a fost gândit de la zero aşa încât să fie sigur de folosit. Multe dintre caracteristicile legate de securitate care la IPv4 erau doar opţionale, la IPv6 sunt obligatorii. IPv6 encriptează traficul şi verifică integritatea pachetelor de date.