o mare gresala ar fi aceea sa nu le spui copiilor ce se intampla... sa nu le spui kestia cu, vezi, uite, eu nu am dar vreau sa ai tu ceva mai mult...
astfel copilul ala va sti ce se intampla...
personal, atunci cand eu vad un copil ca se da cu capul de totzi peretzii cand parintele fara bani nu vrea sa-i ia o kestie din magazin, imi vine nu sa bat copilul, ci parintzii.
(e cu atat mai rau cu cat copilul e din ce in ce mai mare)
"buey vere, nu vor ai mei sa-mi ia mashina... sunt foarte rai... stiu eu...au fost asa mereu"
zau!? da` matale ce facusi pt mashina aia? bani ii intrebashi daca au?
faza e ca ai mei intotdeauna, cand eu am avut mare nevoie de bani, mi-au dat cum au putut... si daca au facut un sacrificiu in scopul asta, EU STIU de el, si sper sa pot sa-i rasplatesc in vreun fel.
cand am mai dat cate un tun (de exemplu cu facturi la tel) mi-au desfiintzat telefonul...(pe cel fix)
o alta problema ar fi aceea ca multzi parintzi cred mai degraba profesorii in detrimentul copiilor... "am fost la scoala (fara sa stie copilul) si uite, profesorul imi zise asta si-asta..." faza e ca multi nici nu se obosesc sa intrebe "e asa sau nu e?" sau "de ce-ai facut respectiva kestie?" si sar repede: "treci repede in camera si pana maine sa-mi faci x sute de probleme la mate"... aiurea...
sau mai sunt faze cand te certzi urat cu un prof... si tu ai dreptate... parintzii ar trebui sa stie asta, si sa aiba incredere in tine ca n-ai facut ce-ai facut, degeaba.
eu ma certam si cu educatoarele
...la scoala, in clasa I am corectat invatzatoarea ca-mi scrisese aiurea pe tabla o kestie...
parintzii mereu mi-au dat dreptate cand o aveam... si cand nu... "uite vezi, aici ai gresit.." si-a doua oara n-o mai faceam.
toate kestiile astea marunte ii dau copilului mai multa incredere in el... in cine este el... in personalitatea lui.
de 4 ani stau singur in apartament... de 3 ani plec cu saptamanile prin tzara si prin strainatate... parintzii mei nici nu cunosc mare parte din prietenii mei, dar au incredere in mine.