Mi-e dor de bunica mea, aş fi vrut să se mute la noi... nu am mai văzut-o de 3 ani
Mi-e dor de Oradea, de rudele mele, de casa de la munte, de zile în care făceam grătar sau pescuiam păstravi... Avea unchiul amenajat un acvariu şi ne uitam mereu la ei, le dădeam firimituri de pâine, eram supărată că niciodată nu ne-a dat să mâncăm, îi iubea... îl întelegeam, erau atât de frumoşi!!
Aşa că deşi ar fi fost mai simplu să fi luat din acvariu, pescuiam!!
Când era vreme frumoasă luam bicicleta şi mergeam până la un lac de acumulare, mă scăldam în apa limpede...
Nu aş putea descrie bucuria mea când eram acolo... Seara stăteam până apunea soarele pe paşune şi ascultam muzică... Culegeam mure, mâncam sămăchişă- aşa zic ei la un fel de iaurt... Mă urcam în podul din şură şi dormeam pe claiele de fân, mergeam pe câmp şi o ajutam pe bunica să facă căpiţele de fân...
Mi-e dor de râul din vale unde făceam baraje, de mâncarea făcută de bunica, de oamenii din sat... de fiecare zi petrecută acolo prin pădure, trăgeam cu praştia, alergam... mă căţăram în copacii cei mai înalţi şi mă certa mereu bunica... Mi-e prea dor.