Va speriati cand cineva va vede asa cum sunteti?

Mesaj iniţiat de DRAKO

Stim bine cu totii ca avem anumite pretentii asupra noastra si ca vrem sa fim pe zi ce trece mai buni sau macar sa parem mai buni... Daca nu devenim cream o anumita imagine a noastra astfel incat sa fim bine perceputi de ceilalti sa salvam aparentele sa nu parem slabi si oameni sa parem puternici si invincibili... Intrebarea mea este daca cumva ne speriem si incercam sa ii indepartam pe cei care ne inteleg, ne vad si ne accepta pt ceea ce suntem cu esecurile noastre si cu necazurile noastre exact asa cum suntem sau ii indepartam in incercarea de a salva imaginea noastra si ni-i apropriem pe cei care putem sa ii influentam si pe care putem sa ii controlam cu "rolul" nostru pe care vrem nu vrem il jucam in fiecare zi?

Eu intotdeauna am fost de parere ca sunt ceea ce sunt si nu am de ce sa ma ascund dupa degete ca nu as fi asa cum sunt.Ma ghidez dupa deviza "What you see is what you get".Doar ca pana la urma nici noi nu reusim sa ne cunoastem in intregime,deci cum am putea oare sa pretindem ca ne cunosc altii?Asa ca nu in toate cazurile este vorba de faptul ca vrem sa parem ceea ce nu suntem ci doar de faptul ca putem reactiona uneori in moduri diferite la o aceeasi situatie.Uneori poate ne ascundem si pt a-i sustine pe cei din jurul nostru,poate ma prefac ca sunt tare intr-o situatie in care cei de langa mine au nevoie ca eu sa fiu tare pt ei,ca eu sa par neatinsa de situatie pt ca ei au nevoie ca eu sa ii sustin,sa fiu eu tare pt ca ei sa fie slabi.Si eu la randul meu am nevoie ca cei de langa mine sa se prefaca in unele situatii ca le suporta mai usor ca mine pt ca astfel reusesc si eu sa depasesc momentul.Cred ca in aceste situatii este vorba de complementaritate,de contrast.In schimb sa ma prefac ca sunt mai buna,mai desteapta,mai mai mai,niciodata nu am facut asta.Pe partea asta am adoptat intotdeauna transparenta si as dori sa fie la fel si din partea celorlalti.Ca nu este totdeauna asa,asta este partea a2a,eu nu pot raspunde decat pt propriul comportament.
Ca o concluzie,nu,nu ma sperii ca ceilalti ma vad asa cum sunt,asa sunt eu insami cu defectele si calitatile mele.

nu ma las descoperit intru totul asa cum sunt si cum gandesc, cateodata ma sperii si eu pe mine insumi, insa nici alta imagine nu imi construiesc. pur si simplu e "o minciuna prin omisiune", ca sa zic asa. fiecare om are anumite trasaturi, ganduri, idei, pe care vrea sa si le tina numai pentru el, ii asigura intimitatea si individualitatea.

insa daca cineva ma descopera asa cum sunt, nu ma sperii, nu-l indepartez, sper doar ca imi va respecta dorinta ca acele "descoperiri" sa ramana doar intre noi. de obicei doar cei apropiati ma cunosc bine.

insa ma uimeste modul in care poti fi interpretat, si modul in care te vad oamenii.... am primit descrieri si clasificari despre mine care m-au lasat si lista poate continua

mda.... Interesant subiect...
Nu, nu ma tem sa ma vada ceilalti asa cum sunt, problema e ca putini reusesc sa ma vada.... Desi nu prea par, sunt o persoana destul de complicata si nu va reusi nimeni sa ma inteleaga intr`un procent mai mare de 50%, oricat de incurajatoare ar fi aparantele... Nu vreau sa mint, am mai multe parti, sunt doar un copac cu foarte multe ramificatii, iar daca cei din jur m-ar cunoaste pe deplin s-ar speria.. Si nu imi place sa stiu ca cineva imi stie slabiciunile... Ma face sa cred k sunt vulnerabila, iar asta nu imi e de folos... Nu ma folosesc de oameni, nu imi place sa ma joc cu nimeni, dar nu vreau sa creada cineva ca ma cunoaste cand de fapt nu cunoaste nici 5% din ceea ceea ce sunt. Si daca cei din jur ma accepta asa cum sunt e ok, dar ca si cirozel, le permit sa ma cunoasca pe trepte.... numai k la mine e mai altfel.. cunostintele, cam 3-4%.... cei putin mai apropiati.., se ridica pana la 6-7%.. Prietenii mei de suflet, ma cunosc pana la 40%..... iar cei care ar trebui sa ma cunoasca mult mai bine nu reusesc uneori sa depareasca 45%, si asta in cazuri extrem de rare (just once).. Mama, ma cunoaste 40%.... Iar eu, eu astept sa ma cunoasca cineva 100%.
Insa asta nu o sa se intample, iar daca va depasi 50%, ma voi speria cumplit.
freeky, nu?

Mesaj iniţiat de DRAKO

Stim bine cu totii ca avem anumite pretentii asupra noastra si ca vrem sa fim pe zi ce trece mai buni sau macar sa parem mai buni... Daca nu devenim cream o anumita imagine a noastra astfel incat sa fim bine perceputi de ceilalti sa salvam aparentele sa nu parem slabi si oameni sa parem puternici si invincibili... Intrebarea mea este daca cumva ne speriem si incercam sa ii indepartam pe cei care ne inteleg, ne vad si ne accepta pt ceea ce suntem cu esecurile noastre si cu necazurile noastre exact asa cum suntem sau ii indepartam in incercarea de a salva imaginea noastra si ni-i apropriem pe cei care putem sa ii influentam si pe care putem sa ii controlam cu "rolul" nostru pe care vrem nu vrem il jucam in fiecare zi?
Va rog frumos fara offtopic sau posturi de genul "da" sau "nu" ... voi da bad rep fara discutii ... si cine ma stie cunoaste faptul ca nu dau bad rep des!!!
Argumentati...dovediti ca stiti ce spuneti nu doar ca bateti campii!!!!

Buna intrebare, dar are mai multe nuante.
Pornim de la premisa ca toti afisam o imagine care ne convine. E normal sa facem asa. Vine cineva, intuieste sau descopera incet cum suntem in profunzime, si:
1. Se foloseste de slabiciunile descoperite pentru a ne atacat. Mi se pare normal sa ai o reactie de respingere. Sa te aperi. Iti aperi imaginea, orogliul dar nu in ultimul rand te aperi de un om care iti poate face mult rau. Cineva care iti scormoneste slabiciunile doar ca sa te "aiba la mana" e un om periculos.
Cu toate astea, putem invata ceva folositor din asta, anume ca sistemul nostru de protectie nu e destul de eficient.

2. Accepta si manifesta intelegere. Este impresionat de fragilitatea ta umana, iar asta nu il determina sa te atace sau sa te impunga acolo unde te doare mai tare. This one is a keeper. Alaturi de un prieten sau de un partener de genul asta nu iti poate fi decat bine, pentru ca ai ocazia ca intr-un cadru securizant (faptul ca iti accepta micile imperfectiuni descoperite fara sa te judece) sa lucrezi asupra ta.
In mod normal, te poti burzuli ca, na, nimanui nu ii place sa fie desconspirat, dar odata ce intelegi compasiunea si intelegerea din spatele acestei descoperiri, cred ca ar trebui sa fim indulgenti cu noi si sa strangem relatia cu acel om.

3. Judeca, fara sa actioneze in vreun fel astfel incat sa iti faca in mod vadit rau. Cu toate astea, si cuvintele pot rani uneori la fel de mult ca si faptele. In cazul asta, ar fi bine sa luam seama de faptul ca ne-a pus fata in fata cu niste slabiciuni ale noastre, dar relatia cu acea persoana trebuie tinuta sub supraveghere.

Ca sa fiu totusi mai concisa, este un moment delicat, dar care ne poate invata multe. Ne poate arata ca de fapt suntem mai transparenti decat ne doream, ne poate face sa ne constientizam anumite probleme pe care in mod uzual nu le recunoastem. Asta e partea buna invariabila. Relatia cu persoana care face descoperirile trebuie gstionata in functie de atitudinea pe care o are, si in functie de cat de repede ne dam seama de intentiile ei.

Mesaj iniţiat de Kia

Buna intrebare, dar are mai multe nuante.
Pornim de la premisa ca toti afisam o imagine care ne convine. E normal sa facem asa. Vine cineva, intuieste sau descopera incet cum suntem in profunzime, si:
1. Se foloseste de slabiciunile descoperite pentru a ne atacat. Mi se pare normal sa ai o reactie de respingere. Sa te aperi. Iti aperi imaginea, orogliul dar nu in ultimul rand te aperi de un om care iti poate face mult rau. Cineva care iti scormoneste slabiciunile doar ca sa te "aiba la mana" e un om periculos.
Cu toate astea, putem invata ceva folositor din asta, anume ca sistemul nostru de protectie nu e destul de eficient.

2. Accepta si manifesta intelegere. Este impresionat de fragilitatea ta umana, iar asta nu il determina sa te atace sau sa te impunga acolo unde te doare mai tare. This one is a keeper. Alaturi de un prieten sau de un partener de genul asta nu iti poate fi decat bine, pentru ca ai ocazia ca intr-un cadru securizant (faptul ca iti accepta micile imperfectiuni descoperite fara sa te judece) sa lucrezi asupra ta.
In mod normal, te poti burzuli ca, na, nimanui nu ii place sa fie desconspirat, dar odata ce intelegi compasiunea si intelegerea din spatele acestei descoperiri, cred ca ar trebui sa fim indulgenti cu noi si sa strangem relatia cu acel om.

3. Judeca, fara sa actioneze in vreun fel astfel incat sa iti faca in mod vadit rau. Cu toate astea, si cuvintele pot rani uneori la fel de mult ca si faptele. In cazul asta, ar fi bine sa luam seama de faptul ca ne-a pus fata in fata cu niste slabiciuni ale noastre, dar relatia cu acea persoana trebuie tinuta sub supraveghere.

Ca sa fiu totusi mai concisa, este un moment delicat, dar care ne poate invata multe. Ne poate arata ca de fapt suntem mai transparenti decat ne doream, ne poate face sa ne constientizam anumite probleme pe care in mod uzual nu le recunoastem. Asta e partea buna invariabila. Relatia cu persoana care face descoperirile trebuie gstionata in functie de atitudinea pe care o are, si in functie de cat de repede ne dam seama de intentiile ei.

De acord. Dar e greu sa gasesti ce scrii tu acolo la punctul 2. Si sa fie si o persoana (-e) care te accepta asa cum esti fara sa incerce sa te schimbe.
De obicei ceilalti cred ca stiu ei cel mai bine ce trebuie sa faci si cum ar trebui sa fii, incearca sa te transforme in ceea ce cred ei ca ar trebui sa fii, au multe pretentii si in egoismul lor nu se gandesc ca tu ca persoana ai nevoie sa fii liber pentru a fi tu insuti. Atunci cand apar pretentiile apar si certurile etc. Poate duce chiar la ruperea relatiei.
Cel mai bine ar fi sa fii tu insuti (dar cu blandete) si sa nu te lasi influentat. Altfel risti sa devii ceea ce vror ei si nu cine esti tu cu adevarat si poti sa ajungi chiar sa nu mai stii nici tu cine esti de fapt.

Sper ca nu v-am incurcat prea mult in cuvinte!