Va speriati cand cineva va vede asa cum sunteti?

Din cate ma cunosc, pot spune ca in general ma sperii dupa vreo saptamana de cunoastere "aprofundata" a unor oameni noi. Atat timp cat totul e superficial e ok, dar dupa aceea imi pierd increderea in mine (incep sa ma intreb daca oamenii respectivi nu vorbesc cu mine si sunt amabili doar din politetze etc). Deci cred ca da, ma sperii si formez o carapace oarecum. Poate si din cauza ca sunt genul de persoana care accepta destul de greu schimbarile.

Later Edit: De aceea sunt importanti prietenii adevarati, in fatza lor nu ma mai tem sa fiu eu insami. Dar prietenii adevarati sunt putini.

Nu stiu neaparat daca ii indepartam pe cei care ne inteleg,pt ca de multe ori doar ei ne pot da intelegere si sentimentul de siguranta,dar totusi ne este de teama de noi si de slabiciunile noastre,ne este teama de ceea ce suntem si atunci avem o reactie de auto-aparare daca se poate numi asa.Sentinentul de slabiciune nu este unul care sa te faca sa te simti confortabil in pielea ta,asa ca afisezi o masca de om dur,o masca ce iti ofera o anumita protectie

nu, nu ma sperie. de fapt, mi s-a intamplat atat de rar sa ma citeasca cineva incat nici nu pot sa generalizez. eu ma bucur cand cineva reuseste sa ma citeasca pentru ca atunci acea persoana stie exact de ce fac ce fac si nu mai sare sa ma judece, stie de ce mi-e teama si ce puncte sensibile am, puncte pe care sa nu le atace ca sa nu-mi faca rau. pe de alta parte m-ar speria daca m-ar citi o persoana pe care chiar n-o vreau in preajma mea, pentru ca s-ar putea folosi de punctele mele slabe.
nici sa ma ascund nu mai incerc, sau sa par altcineva. Mi-e mai usor sa fiu inteleasa daca ma arat asa cum sunt. E adevarat, pe-aici ma mai cenzurez (ma abtin de la anumite comentarii si pareri). Ideea e ca atunci cand joci un rol lucrurile pot merge atat de departe incat sa nu mai poti iesi din incurcatura. Pana la urma tot se va afla. Mai bine cu cartile pe fatza decat cu "asi" in maneca...nu se stie niciodata ce se intampla cand esti prins...
eu cred ca in viata cel mai mult ne dorim sa fim intelesi si acceptati asa cum suntem. de ce sa ne fie teama atunci cand se si intampla?

destul de putine persoane stiu cum sunt eu cu adevarat si acelea sunt prietenii mei adevarati (pe care ii pot numara pe degetele de la o mana).

sunt o persoana destul de timida si nu pot sa ma simt in largul meu mereu de fata cu persoane necunoscute. incerc sa trec totusi peste acest defect. de aceea de multe ori oamenii isi dau seama mult mai tarziu de adevarata mea fire.. in preajma prietenilor pot sa ma desfasor si ma simt bine pentru ca ei inteleg ceea ce fac si zic si nu ma judeca.

presupun ca e foarte greu sa incerci sa fii altcineva,sa fii atunci cand esti intr-un grup cineva si apoi cand ajungi acasa sa fii cu totul alta persoana...n-am incercat sa ma dau altceva decat sunt(un dobitoc notoriu),iar cei care fac asta duc o mare lipsa de personalitate si caracter si sufera de multe complexe...nu rad sa fac reclama la pasta de dinti pe care o folosesc,nu vorbesc doar de-a dragu' de a vorbi,nu ajut pt ca apoi acea persoana sa ma tina minte si sa considere ca are o datorie fata de mine...de inteles,nimeni n-o sa fie inteles in totalitate,mereu vor exista aspecte care ii vor frapa pe ceilalti...indepartez si pe cei care incearca sa ma inteleaga si pe cei care nu ma inteleg,nu fac discriminari de ce sa-i ingrijorez si pe ceilalti cu gandurile mele?io merg pe sistemul "decat sa sufere mai multi,mai bine sa sufere unul singur"...

Of,Drako....cum ajungi tu asa la inimioarele noastre...E prea profunda tema asa cum ai expus-o tu...Pur si simplu astea sunt niste lucruri pe care uneori le facem inconstient...Sa fii sau sa nu fii natural??Eu votez pt a fi natural...E mult mai sanatos pt tine,pt mine,pt toti ceilalti!!!Asa vei putea fi privit in toata uratenia,frumusetea,defectele si calitatile tale...Ori alegi cealalta varianta si devii o fantoma(dar nu transparenta...hihi).De ce sa pari ceva ce NU ESTI pt CINEVA care daca te-a vazut in normalitatea ta,nu te accepta.Imi place ideea de a ramane la punctul unde EU ma simt bine in pielea mea..Iar daca exista momente in care sunt depasita de situatie,incerc sa ma sustrag...Rareori mi s-a intamplat sa nu fiu bagata in seama si niciodata evitata,deci,comportamentul si atitudinea mea nu indeparteaza pe nimeni si nu tine pe nimeni la distanta,so...Why should i change??Why should i worry??

drako, in primu rand, thumbs up,bun thread

ontopic: hmm...stau si ma gandesc ca viata mea e asa de complicata incat... nici nu ma stiu... unele aspecte ale ei (problemele mele familiale) chiar nu vreau sa le stie toata lumea si incerc sa evit sa le dezbat in "public"... cat despre viata de zii cu zii, sunt aceeasi persoana cu toata lumea, nu afisez nici o fata, nici o masca de "protectie"... the same old wiz with everybody... deci cine ma stie , ma cunoaste asa cum sunt si stie ce sa faca si ce sa nu... nu m`ar speria daca cineva m`ar vedea vreodata asa cum sunt cu adevarat...niciodecum, chiar mi`as dori lucru asta.. pt mine, cel putin ar face lucrurile atat de simple.... din pacate asta e aproape imposibil, mereu vor fi anumite chestii ale "tale" pe care nimeni nu le va intelege...
singura persoana care intr`adevar m`a inteles aproape in totalitate e claus

Mesaj iniţiat de Nicole

de ce nu zici ceva legat de thread...mai bine??

Pentru ca nu-l duce capu' din pacate...e doar un alt smart ass care se crede special ca da dume rasuflate...

ontopic: E o surpriza la inceput daca cineva ma vede asa cum sunt.....nu pot sa zic ca ma afisez exact cum sunt eu pentru toti , consider ca un necunoscut nu are dreptul sa ma cunoasca in totalitate. Pentru necunoscuti...las sa se vada cam 50% din cine sunt eu..pentru prieteni si apropiati..70-80%.....pentru cineva mai special....95% ... 100% ma cunosc doar eu

Mesaj iniţiat de Xia

.

destul de putine persoane stiu cum sunt eu cu adevarat si acelea sunt prietenii mei adevarati (pe care ii pot numara pe degetele de la o mana).

cunosc pe deplin situatia... alte persoane nu ma inteleg.. actiunile mele.. felul meu de a fi.. si cateodata stau si ma gandesc.. "poate ca nu merita sa aibe atentia mea" mi-a zis un coleg de la serviciu.. cand a ajuns sa ma cunoasca: "sa stii ca am incredere in tine.. putini sunt asa cum esti tu..." nu i-am cerut nici o explicatie.. pe el il cunosc de 2 saptamani.. si am iesit in oras de 2 ori.. am ramas oarecum placut surprins.. stiam ca se poate avea incredere in mine.. dar nu stiu ce a fost cu el... in orice caz.. ii sunt dator cu o bere....

sunt o persoana destul de timida si nu pot sa ma simt in largul meu mereu de fata cu persoane necunoscute. incerc sa trec totusi peste acest defect. de aceea de multe ori oamenii isi dau seama mult mai tarziu de adevarata mea fire.. in preajma prietenilor pot sa ma desfasor si ma simt bine pentru ca ei inteleg ceea ce fac si zic si nu ma judeca...


asa sunt si eu cu persoanele necunoscute... dupa ce inteleg comportamentul si atitudinea celorlalte persoane din jurul meu atunci incep sa fiu mai "eu".. nu stiu.. cel putin asa eram... o fire mai emotiva.. poate m-am mai schimbat un pic..

Mesaj iniţiat de darkbabe

Citeste ce am scris ceva mai sus, qed, kthx.

el este neinteles.. si il acceptam asa cum este.. iar tu.. esti pe rosu!

^ happy 666th post, si vezi ca ai pus aiurea quote-ul

anyway.. pot spune ca am incercat sa par ceea ce nu eram, de frica sa nu fiu acceptat intr-o anumita comunitate.. si chestia asta s-a intamplat pe la scoala, in clasa a 5-a era lume noua, liceu nou si am incercat sa par putin altfel, sa incerc sa devin un "lider" fictiv.. dar ah well, mi-am dat seama ca nu fac nimic altceva decat sa ma insel pe mine in primul rand.. probabil ca daca as fi continuat sa ii "mint" pe cei din jurul meu, in legatura cu personalitatea, caracterul meu, roata s-ar fi schimbat intr-un anumit moment si as fi fost prins cu minciuna.... din fericire mi-am dat seama la timp ce fac, si am putut sa "revin" la fostul eu, cel ce eram cu adevarat.
de prin clasa a 9-a, deviza dupa care mi-am impus sa-mi traiesc viata a fost: "i'd rather people hate me for what i am, than love me for what i'm trying to be".. de cand am intrat intr-o clasa, unde cunosteam doar 3 persoane, din 30, am incercat sa fiu pe cat mai mult posibil "eu". si oricum.. multi dintre colegi, multe dintre persoanele pe care le cunosc imi spun ca sunt un tip dificil, greu de inteles.. in mare parte pentru ca asa si este imi e mai greu sa ma deschid fata de oameni pe care nu ii cunosc atat de bine. ok, mai schimb o vorba, doua, trei sute.. dar niciodata nu ii las sa ma cunoasca, cu adevarat. iar cei care ma cunosc cu adevarat, sunt 3 la numar.. Xia, mama si tata. in rest.. datorita tipului meu de a fi, pot spune ca nu am prieteni, doar cativa amici mai apropiati.. si numarul lor nu despaseste 5, in orice caz
si ca o mini-concluzie - inainte ma sfiam sa arat ceea ce sunt cu adevarat. dar am inteles ca am doar de pierdut facand asta, si am incercat (si eu spun ca am reusit) sa arat ceea ce sunt in esenta....daca nu toate laturile, calitatile si defectele mele, macar un sfert, jumatate.. eu stiu
oricum.

Mesaj iniţiat de DRAKO

ne speriem si incercam sa ii indepartam pe cei care ne inteleg, ne vad si ne accepta pt ceea ce suntem cu esecurile noastre si cu necazurile noastre exact asa cum suntem sau ii indepartam in incercarea de a salva imaginea noastra si ni-i apropriem pe cei care putem sa ii influentam si pe care putem sa ii controlam cu "rolul" nostru pe care vrem nu vrem il jucam in fiecare zi?

cred ca daca tii la o persoana destul de mult, si e una dintre putinele care te inteleg cu adevarat, si te accepta si te plac pentru ceea ce esti, nu ai cum sa o indepartezi doar de frica.. cine stie, poate persoana respectiva e your soul-mate.. sau poate ca persoana respectiva e doar o persoana care are acelasi caracter, comportament, personalitate.. si va intelegeti bine
iar oamenii care indeparteaza o persoana doar pentru a reusi in viata (cu alte cuvinte - se aproprie de persoanele usor-influentabile) nu merita sa fie numiti oameni.. sentimentul de a tine la cineva sau de iubire ar trebui sa fie peste succesul asigurat, in cazul indepartarii prietenilor adevarati si apropierea de anumiti oameni care pot fi usor influentati, si jucati pe degete ca niste papusi..

Ce pot să spun...Întotdeauna am încercat să le spun oamenilor pe care îi cunosc (evident, nu oricui) anumite chestii despre modul în care mă manifest şi acţionez când sunt confruntat cu un scenariu (cu toate că mi-aş da nota 8 la câte ştiu despre mine), chiar dacă trec, spre ex., 2 ani de când i-am anunţat, dar atunci când se întâmplă au o reacţie aşa bizară şi neplăcută...Concluzia e că ei ar trebui să se sperie de mine!

Mesaj iniţiat de darkbabe

"special-speshul" "dume rasuflate" "smart ass" ..."50% 75% 95%" cand vorbim de "personalitate neinteleasa,geniu pustiu", cirozel ai terminat ISE sau intentionezi?

Citeste ce am scris ceva mai sus, qed, kthx.

Da-te cu capu' de un perete...faci un bine umanitatii... teincs

Mesaj iniţiat de Parazitu

Sau...

s-o spart oglinda....


eu sunt mai slabutz de felul meu... si un coleg.. la ora de tenis (dupa ce ma echipez): "moshule da eu te credeam mai bine facut!.. acum imi dau eu seama cum arati... "

ce sa mai zic.. a ramas.. asa...