VOTATI PARCUL NATIONAL RETEZAT
Parcul National Retezat s-a calificat in cursa pentru cele sapte minuni naturale ale lumii, lansata de o fundatie canadiana, parcul fiind singura arie protejata care va reprezenta Romania in aceasta competitie.
O fundatie canadiana a lansat o campanie la nivel mondial pentru alegerea a sapte minuni naturale ale lumii, iar trei arii protejate din Romania au fost inscrise in concursul care a debutat in anul 2007.
Astfel, Pestera Scarisoara, Parcul National Retezat si fluviul Dunarea au intrat in cursa, alaturi de multe alte parcuri nationale, pesteri, munti, lacuri si ghetari din lume.
In prima faza a competitiei au putut fi inscrise pe liste mai multe nominalizari pentru aceeasi tara. In decembrie 2008, pe baza voturilor primite, a ramas in cursa cea mai votata zona din fiecare tara, Romania fiind reprezentata de Parcul National Retezat.
Acesta a fost creat in 1935, fiind primul parc national din Romania, iar rolul lui este conservarea frumusetilor acestor munti si a florei endemice din zona.
"Muntii Retezat au unele din cele mai frumoase privelisti din Europa sud-estica, dar care trebuie inca atent supravegheate de catre rangeri si jandarmi, pentru a nu fi distruse de catre turisti sau localnicii care isi duc animalele la pasunat in zona.
Datorita habitatelor sale, Parcul National Retezat adaposteste o fauna deosebit de bogata, atat in ceea ce priveste numarul de specii, cat si numarul mare de exemplare care alcatuiesc populatiile acestor specii.
Aici pot fi gasite 1.190 de specii de plante - peste o treime dintre speciile de plante din Romania", a declarat luni, corespondentului MEDIAFAX, Florina Crisan, responsabil de Relatii Publice la Administratia Parcului National Retezat (APNR).
Parcul National Retezat cuprinde optzeci de lacuri si tauri si peste douazeci de varfuri mai inalte de 2.000 de metri. Cel mai inalt varf din Retezat este Peleaga - 2.509 de metri.
"Pana in 7 iulie 2009 se poate vota Retezatul, pentru a se califica intre primele 77 de semifinaliste. Dintre acestea, un comitet condus de profesorul Federico Mayor, director general al UNESCO, va selecta 21 de finaliste, care vor fi anuntate in 21 iulie 2009", a spus Florina Crisan, responsabil de Relatii Publice la Administratia Parcului National Retezat (APNR).
Cele 21 de finaliste vor fi supuse din nou votului publicului, incepand din 21 iulie 2009, pana in 2011. Cine doreste sa isi voteze minunea naturala preferata poate sa o faca pe site-ul New7Wonders: Vote for the New7Wonders of Nature nominees
You have one voice and seven votes
CLASAMENT LA ZI
VOTATI PARCUL NATIONAL RETEZAT
Parcul National Retezat | Bine ati venit