Cum ar trebui sa se decida asupra exploatarii aurului de la Rosia Montana?
- Printr-un referendum - varianta lui Traian Basescu sustinuta si de Victor Ponta
- Prin instituirea unei comisii parlamentare speciale care sa dezbata subiectul - varianta liderului PNL Crin Antonescu
- Nu ma pot pronunta
"Sub presiunea protestelor din mai multe mari oraşe împotriva exploatării de la Roşia Montană, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au făcut luni dimineaţă, aparent, câte un pas în favoarea consultării societăţii civile înainte de luarea unei decizii definitive. "Nu am nicio problemă să declanşez un referendum naţional pe tema asta. Dacă guvernul nu găseşte resurse să discute cu societatea, îl organizez odată cu europarlamentarele", a spus preşedintele într-un interviu pentru "Adevărul", cu toate că în urmă cu două luni, invitat la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, susţinea că introducerea unei întrebări despre Roşia Montană la un referendum "poate manipula poporul".
În ciuda divergenţelor dintre Palate, Ponta a salutat, două ore mai târziu, ipoteza referendumului. "Dacă preşedintele consideră util să declanşeze un referendum, cred că-i o idee foarte bună", a comentat premierul după şedinţa conducerii USL, venind, umăr la umăr cu Crin Antonescu şi cu o altă idee - instituirea unei comisii parlamentare speciale care să dezbată subiectul.
Ambele mutări nu au fost făcute simultan cu lansarea proiectului de lege legat de condiţiile exploatării de aur, ci la o săptămână după aprobarea acestuia în Guvern şi la o zi după declanşarea protestelor, atât de simpatizanţi ai stângii, cât şi de votanţi ai dreptei, în Piaţa Univesrităţii din Capilată, dar şi în Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Alba Iulia, Bârlad, Roşia Montană, Viena, Budapesta, Londra, Bruxelles, Praga, care, după cum susţin activiştii, vor continua. [...]"