Pe o scara de la 0 (zero) la 5 (cinci) cata incredere aveti ca lucrarile de reabilitare a parcului Nicolae Romanesculuna vor fi finalizate pana in luna martie 2016?
- 5 - foarte multa
- 4
- 3
- 2
- 1
- 0 - deloc
- Nu raspund
'Cel mai mare parc din Craiova se va închide, începând de săptămâna viitoare, pentru demararea lucrărilor de reabilitare. Proiectul, în valoare de circa 11 milioane de euro, bani europeni, va fi pus în operă de firma Mitliv. Principala lucrare care se va face în Parcul „Nicolae Romanescu” se referă la infrastructură. Potrivit edilului Craiovei, zona de recreere va fi gata în luna martie 2016.
Toate aleile sunt incluse pe lista de lucrări, urmând să fie reabilitate în totalitate, în același mod, prin aplicarea un strat nou de bitum. În ceea ce privește aleile din beton, acestea vor fi așternute cu un strat de piatră cubică. Autoritățile intervin și asupra aleilor din pământ care au fost trasate pe lângă cursul de apă, acestea urmând să fie îmbrăcate cu piatră spartă.
Lucrările de reabilitare includ şi decolmatarea pârâului în aval de lacul mare și recondiționarea cascadelor și a căderilor de apă. Podul suspendat, precum și toate celelalte podețe vor fi și ele reabilitate, la fel și cele două intrări în parc și împrejmuirea. Vor fi modernizate toate pavilioanele care există în parc, inclusiv pavilionul fanfarei, Glorieta și Debarcaderul. Autoritățile locale își propun să reabiliteze, de asemenea, toate băncile și grupurile sanitare, precum și să înlocuiască stâlpii de iluminat și coșurile de gunoi. Cișmelele publice care există în incinta parcului vor fi recondiționate și vor fi completate și cu alte fântâni cu apă potabilă care vor fi construite în stilul parcului. Pentru spațiile verzi, vor fi achiziționate sisteme de irigare automată. Parcul va fi supravegheat cu o rețea de 100 de camere video care vor fi montate după ce se vor termina amenajările. O altă dotare va fi o rețea de wireless la care vizitatorii se vor putea conecta gratuit.
"De luni, 19 octombrie, se inchide Parcul Nicolae Romanescu, pana la finalizarea lucrarilor de reabilitare, adica pana in luna martie. Constructorul Mitliv a cerut acest lucru Primariei Craiova, pentru a putea lucra concomitent pe toate aleile, astfel incat sa poata absorbi cat mai multi bani europeni. Cetatenii Craiovei sunt asteptati in Parcul Tineretului sau in Gradina Botanica", a anunţat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu."