Eliza Peța-Ștefănescu, deputat PSD de Dolj: Nivelul de trai din tara noastra a crescut in ultimii doi ani. Adevarat sau fals?
- Adevarat
- Fals
- Nu raspund
"(...)„Suntem în fața unui moment foarte important pentru România, și anume alegerile europarlamentare. Este un moment potrivit să facem un bilanț și să vedem ceea ce s-a realizat în țara noastră în ultimii doi ani. Personal, consider creșterea nivelului de trai al românilor un punct de referință pentru ceea ce oamenii vor vota în duminica aceasta. Salariile și pensiile au crescut, ceea ce nu poate nega nimeni, căci cifrele nu mint, iar numărul locurilor de muncă din România a crescut cu 230.000, din 2017 și până în aprilie 2019. Aceste fapte au dus, cu sine, și la îmbunătățirea traiului oamenilor care trăiau la limita subzistenței. Avem un număr total de 4 milioane de români care nu mai sunt în risc de sărăcie și excluziune socială și care nu se mai află în deprivare materială. Faptul că actuala guvernare s-a implicat în sprijinirea tuturor categoriile sociale atârnă greu în balanța pe care românii o vor folosi ca să-i aleagă pe cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European”, a explicat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu.
„Este momentul să privim cu seriozitate și să vedem schimbările în bine, comparativ cu anul 2016. Pe cine dorim să ne reprezinte în Parlamentul European? Oameni care au făcut ceva pentru țară, care s-au implicat în viața românilor, care i-au ascultat și, în funcție de acest lucru, i-au sprijinit cu ce au putut ei mai bine sau oameni care se mulțumesc cu a face propagandă pentru propriul interes? Cred că răspunsul este destul de clar la această întrebare și că executivul, împreună cu legislativul, au făcut tot ceea ce au putut mai bine în acești ani. Mai mult decât atât, au reparat inechitățile care existau între diferitele categorii sociale. Așa cum PSD a promis în Programul de Guvernare, în momentul de față, sunt mai mulți români în clasa de mijloc și, pe mai departe, toți românii merită să trăiască din ce în ce mai bine. Pentru asta, avem nevoie să fim bine reprezentați la Bruxelles și avem nevoie de oameni profesioniști, care să știe cu adevărat ce se întâmplă în țară, să știe ce nevoi au oamenii și să le pese mai mult de români decât de propriul orgoliu. Claudiu Manda este un astfel de candidat”, a conchis deputatul PSD de Dolj, Eliza Peța-Ștefănescu.(...)"