Omenirea seamănă cu un copac al cărui trunchi este puternic, dar ale cărui rădăcini sunt fragile. Nu ştim să valorificăm originile, nu vrem să fim echilibraţi. E vorba de stabilitate. Omenirea a desluşit multe mistere de-a lungul timpului, dar mai sunt multe cortine de tras. Totul e ascendent. Toţi *suntem nişte pioni, nişte gâze ale universului. Viermi ai societăţii, paraziţi ai Terrei, prizonieri ale unor minţi naive. Omenirea se integrează subtil într-un tot unitar.*Universul este reglat cu o fineţe extraordinară pentru a face cu putinţă viaţa pe Pământ, însă noi nu realizăm asta. Suntem unici în acest neant.

Unii oameni te îndeamnă să*trăieşti fiecare clipă a vieţii vremelnice, să profiţi la maxim de orice oportunitate care se iveşte la un oarecare colţ apărut de nicăieri. Pentru că aşa e viaţa, niciodată nu ştii ce se va întâmpla. Cică trebuie să preţuieşti orice moment, indiferent de insignifianţă. Se pune în aplicare principiul dorinţei omeneşti. Păcatul primordial are la bază idolatrizarea dorinţelor omeneşti. Adam şi Eva au început să se ruşineze pentru că şi-au perceput sexualitatea. Şarpele a fost mereu un pericol nevăzut pentru om, de aici corelaţia între demonul care i-a ispitit pe cei doi şi acest animal de pradă atât de subtil. Biblia e tâlc. Fiecare dintre noi păstrează în adâncul său păcatul originar.*Astfel suntem tentaţi să punem dorinţa şi viaţa mai sus de iubirea faţă de Dumnezeu.

Oamenii sunt diferiţi unul de celălalt. Niciodată nu ştii ce se ascunde sub fiecare zâmbet pe care îl vedem zilnic. Sunt puţini care reuşesc să se păstreze şi să trăiască cu privirea drept înainte. Foarte puţini. E ca pe autostradă. Îţi vine să opreşti din când în când să bei un energizant sau o cafea, să uiţi puţin de scopul urmărit. Îţi vine să profiţi de un moment de relaxare. Sunt plăcerile omeneşti care îţi fac cu mâna la tot pasul.*Dorinţele trebuie uneori să se cramponeze de voinţă şi conştiinţă.

Omenirea este împărţită într-un mare*ansamblu*de tipuri umane. Îmi pun tot felul de întrebări la care nu găsesc răspunsul. După mine, viitorul omului este influenţat de originile sale, de felul său de a fi. Totul ţine de stabilitate psihologică, ambiţie,*curaj şi o minte liberă. Dacă e sortit să devină criminal, asta va deveni. Doar dacă ar fi crescut într-o mănăstire s-ar putea schimba situaţia. Fiecare îşi alege destinul, iar norocul trebuie să şi-l facă tot omul. Ce e, de fapt, norocul? E capacitatea de a*evita accidentele ce determină suferinţa. Nu există noroc, nu există ghinion. Nu există horoscop şi alte baliverne. Totul e echilibrat. Sunt perioade în viaţa fiecaruia dintre noi în care toate merg prost, însă asta nu înseamnă că norocul a intrat în vacanţă. Universul e stabil, va veni şi momentul în care toate vor merge ca pe roate. Universul e rotund. Norocul vine şi pleacă.*

Toţi aspiră la o viaţă perfectă din puncte de vedere material. Prin instinct, fiecare om aspiră la crearea şi susţinerea unei familii şi la evoluţie. Orice persoană aspiră la ceva. Unii vor un şeptar cu jante de 21″ în faţa unei case cu 10 camere. Alţii vor un Aston Martin DB9 în garajul blocului din Miami. Alţii vor să trăiască moderat, fără să privească în stânga şi în dreapta.*

Alţii vor o conştiinţă curată şi vor să-şi lase amprenta asupra ceea ce fac, vor să schimbe lucruri. Cum am mai spus, depinde de calităţile fiecărei persoane. Unii s-ar chibzui, alţii nu. Depinde de IQ, depinde de mediul în care trăiesc, depinde de genele primite de la strămoşi, depinde de anturaj, depinde de ambiţie. Toate contribuie la formarea unui personaj. Să alegem primul tip de oameni despre care am vorbit în acest paragraf. Sunt cei care îi înjură pe ăia care conduc o maşină de lux şi care au reuşit. Sunt ăia care nu vor reuşi niciodată pentru că aşa sunt ei. Nu au ambiţie, hotărâre de sine, echilibru psihologic. Aşa le-a fost dat. Oamenii sunt ca nişte copaci. Nu le poţi schimba esenţa odată ce s-au desăvârşit. Sunt ăia care arată cu degetul şi când îi întrebi de ce nu fac şi ei la fel îţi dau un răspuns asemănător cu cel al unei maimuţe. “Eu, lasă bă că nu reuşesc eu”, “Ăăăăă, e greu bă, e de muncă”. Păi da, fără muncă nu ajungi sus. Pentru muncă ai mare nevoie de ambiţie.*Procesul de formare a unui om de succes e îndelungat, lent, sinuos.*

De ce majoritatea*renunţă aproape imediat*şi puţini sunt cei care reuşesc pe drumul vieţii? Pentru că sunt doar câţiva care realizează că acţiunile se fac pe termenul lung. Dacă vrei succes, trebuie să înfrunţi cu stoicism şi să calci în picioare orice obstacol, ca şi când ar fi o furnică. Viaţa la care aspiră toţi nu se fundamentează în doi ani, ci în zece. Succesul apare atunci când eşti cu moralul aproape de nivelul mării şi eşti gata să te prăbuşeşti. Dar nu mulţi înţeleg asta. Încearcă, văd că nu le iese nimic, merg mai departe. Încep ‘enşpe mii de acţiuni şi le lasă baltă. Dar dacă faci alegerea corectă şi menţii cursul drept, vei avea parte de satisfacţie maximă.*

După cum spuneam, am ajuns să corelez un om cu un tip uman atunci când îl văd. Pot spune dacă e un om deştept sau prost, luzăr sau câştigător. Nu pot spune dacă e egoist sau nu, pentru că fiecare dintre noi e egoist în adâncul său. Mereu se găseşte un moment în viaţă în care uiţi de ceilalţi şi să te concentrezi asupra eului propriu mai mult decât ar trebui.*

Întotdeauna m-am ferit să scriu pe blog despre piţipoance şi indivizii de 14 ani din ziua de azi care se autointitulează ”jmecheri”. Nu vreau ca acest blog să conţină informaţii care se mai găsesc pe alte sute de bloguri şi să devină un şablon. Oricum, mă văd nevoit să fac asta pentru a da un exemplu.

Libertatea democraţiei a fost înţeleasă greşit de majoritatea poporului. Şi consecinţa o vedem zilnic, dar nu ştim cine a cauzat-o. Pot spune cu fermitate că generaţia ‘92 a fost ultima formată din oameni cu capul pe umeri. Restul care vin au în cap numai trenduri, droguri, ţigări şi figuri. Şi percep aceste lucruri în fiecare zi, în fiecare moment care există potenţial în această lume plină de măşti. Am prieteni de multe vârste şi observ nenumărate discrepanţe între aceste generaţii care sunt ca nişte umbre. Lumea s-a schimbat enorm. Fetele de 13-15 ani sunt îmbrăcate în ‘enşpe mii de culori, au freză emo sau funky, fumează şi poartă teneşi. Nici nu zici că sunt paiaţe, deloc. Băieţii de aceeaşi vârstă au blugi tăiaţi franjuri, decoloraţi în 4 culori şi freze tipice de cocalar. Şi pentru toate astea sunt de vină părinţii care le permit aşa ceva. Dacă le-ar zice clar: “Bă, nu-ţi dau voie, şi cu asta basta”, nu am mai vedea un peisaj aşa multicolor pe străzi. Toate acţiunile acestor puşti au ca scop asemănarea cu oamenii adulţi. Fumează pentru că adulţii o fac, se îmbracă cum vor, pentru că se cred maturi. E prea multă libertate percepută greşit. Toţi urmează turma, contează prea mult imaginea.

Evoluţia omului este legată de gândire. Suntem superiori faţă de celelalte animale pentru că gândim raţional. Citeam undeva că sentimentul se sintetizează, se transformă şi apare gândul. Gândul se naşte din emoţie şi emoţia înseamnă sentiment. Sentimentul este generat de un obiect material şi depinde de el. Există obiectul, există sentimentul. Dispare obiectul, dispare sentimentul. După mine, omul este incapabil să-şi depăseaşcă condiţia. Nici Eminescu, care se considera geniu, nu a reuşit. Doar a lăsat o moştenire care a impresionat. Nimic mai mult. În linii mari, a avut dreptate. Toţi oamenii fac greşeli, unii sunt slabi, alţii sunt vulnerabili, alţii doar lasă impresia că au reuşit, alţii au reuşit, dar mereu va fi mereu ceva care să rămână un mister pentru rasa umană. Propria conştiinţă, adâncul fiecăruia dintre noi, scopul în viaţă.*Cu gândurile noastre construim mereu ceva din substanţa nevăzută, care atrage puteri ce ne pot fi folositoare sau dăunătoare.*Gândul este cel care modelează şi face adevărate minuni sau adevărate dezastre. Prezentul este rezultatul gândirii noastre anterioare, iar viitorul îşi are rădăcina în gândurile noastre actuale. În concluzie, noi devenim ceea ce gândim. Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa. Puterea de cunoaştere a omului nu are limite, dar noi tindem cu orice preţ să stabilim această limită.*Nu putem însă trăi fără sentimente, chiar dacă acestea ne transmit o oarecare invulnerabilitate. Nu putem trăi doar cu gândire logică.*Între raţiune şi afect trebuie să existe un echilibru fără de care omul nu este întreg.

Omul şi sentimentele vor rămâne mereu un mister nedesluşit.

No related posts.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.