Accidentele care se întâmplă zilnic pe străzile României au drept protagonişti tineri, în cea mai mare parte. Ei sunt cei care fac praf maşini de zeci de mii de euro din cauza inconştienţei, şi nu numai. Maşinile nu sunt luate pe bani munciţi pentru că le ia tata autoturismul. Altfel conduci maşina atunci când munceşti 5 ani să o iei şi să o întreţii. Ai grijă să nu dai cu ea în toate gropile, nu omori acceleraţia şi schimbătorul de viteze, o tratezi cu stil. Nu accelerezi la 80km/h pe străduţele din oraş, pentru ca apoi să pui frână în 3 metri, nu conduci băut.

După mine, dreptul la permisul de conducere ar trebui dat persoanelor peste 21 ani. Iniţial mă gândisem la 25, dar e prea mult. Altfel vezi viaţa la 18, 21, 25, 30 de ani. Ai experienţă, ai mintea formată în totalitate şi instinctele sunt pe măsură.*

Ştiu că sunt în aceeaşi oală cu ăia de 18 ani care învaţă să ia examenul de conducere, dar nu-mi pasă. Aşa gândesc eu şi gândesc bine. Am vedea mai puţine accidente, iar şoferii ar fi mai competenţi. De asemenea, cred că ar trebui băgat şi un examen de atenţie sau unul psihologic. Nu am încă 18 ani, însă am văzut destule ca să spun aceste lucuri. Nu dau exemple, pentru că nu vreau să vizez pe cineva anume. În general, mă refer la ăia de 18 ani şi un pic care îşi ia maşina azi şi mâine e în service. “N-a fost vina mea, el a dat în mine”. “Sigur că da”.

No related posts.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.