Arunc o privire spre paginile blogului meu şi realizez că este reflecţia ideilor mele din ultimul timp, poate nu atât de bine definite precum se strecurau prin sinapsele irascibile şi făceau neuronii să vibreze. Arunc o privire asupra scriiturilor mele şi realizez că acum aproape o jumătate de an nu aveam nicio treabă cu blogging-ul şi tot ce are legătura cu acesta. Citeam foarte rar bloguri şi o idee apusă care să mă îndemne să creez un blog nu se ivea. Nu aveam nicio tragere de inimă, ultima tentativă de site fusese în decembrie 2006. Mă îndepărtasem oarecum de tot ce înseamnă net şi chiar nu voiam să încep un blog şi să-l menţin. A fost nevoie de 3-4 săptămâni în care m-am decis dacă vreau sau nu blog. Până la urmă, l-am creat şi nu regret deloc momentul respectiv.

Văd o diferenţă mare între primele rânduri de pe acest blog şi cele mai recente. Cum să spun, nici cu româna nu aveam treabă până să încep să scriu aici. Nu eram prea strălucit la această materie şi nici nu sunt. Când mi-a zis profu’ de română că în ultima lucrare ideile mele cu privire la Luceafărul sunt originale, mi-am dat seama că blogul ăsta m-a ajutat să progresez şi să am o oarecare ordine a ideilor. Oricum, eram uimit că unul ca mine a putut scrie ceva original. La început eram obiectiv, scurt şi la obiect, apoi am vrut mai mult. Nu ştiu dacă am reuşit sau nu, dar văd o oarecare schimbare. Oricum, încă nu îmi vine să cred că eu aş putea avea talent la română, la scris. Eu, care nu aveam nicio treabă cu domeniul acesta.*A început să-mi placă să scriu. A început să îmi*placă să sparg ideile şi să le fac fărâme, să extrag detaliile parşive.*Ciudat… tot mi se pare ceva bizar la mijloc.*

Acum îmi dau seama că sunt diferit în viaţa reală. Atitudinea mea lasă impresia că nu sunt un om capabil de a întreţine un blog. Mulţi nu s-ar obişnui cu ideea că am blog. Înjur cam des, sunt de gaşcă, sunt de treabă, ies la o bere vineri sau sâmbătă seara, joc baschet, nu par un computer-addicted care să aibă un jurnal online şi am prieteni paraleli cu internetul. Majoritatea ştiu că am blog, dar nu l-au citit. Foarte puţini mi l-au cerut. Nu îl pun la status pentru că nu am chef de replici. Nu e vorba de faptul că aş avea vreo problemă cu faptul că îmi citeşte cineva apropiat blogul, dar vreau să-l respecte. Noi, băieţii, luăm totul în bâză, mai ales la vârsta asta. Nu am chef de polemici şi riposte sau reproduceri la adresa acestui blog. Îmi e foarte uşor să le închid gura respectivilor, dar nu vreau. Nu vreau să apară pe blog replici sau înjurături la adresa celor care îndrăznesc să comenteze. Nu vreau să mă cert cu ei în viaţa reală. Nu vreau să am un blog gen matr3o sau s3ptember din peisajul regional. Nu vreau, pentru că mă respect şi consider că e mai inteligent să previn ceva înainte să se întâmple. Pur şi simplu, prefer să dau blogul cui mi-l cere sau cui consider eu că merită să-l citească.*Dacă totuşi vreţi, facem şi un test.*

Am lămurit şi subiectul acesta. Revin cu alte posturi. O seară bună!

Related posts:
  1. De ce blog? Tu. Un om normal, intrii pe net din cand in...



Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.