O câmpie nefertilă de culoare pământie într-un hazard necunoscut. Nu sunt copaci plăpânzi, totul e sec. Un univers sterp, înghiţit de timp, lipsit de sensibilitate. Un neant sfrijit, o imagine apocaliptică, vidul imperturbabil al umanităţii. Lumea asta e rece, transformă sentimentele în granit şi preschimbă inima în gheaţă. Adjectivele dogoresc impetuos.*Dacă vântul e rece, îl putem face să treacă prin noi cald de sus în jos, din creştetul capului până în vârful degetelor de la picioare. Dar nu suflă vânt, e prea arid. Totul e ponderat, peisajul e tihnit şi placid.

Observ un sat ponosit în imensul colos al umanităţii. Sunt perfect echilibrat, umanitatea mă felicită şi sunt supraomenesc. Câţiva oameni pământii şi indiferenţi mă privesc pe măsură ce mă apropii necontenit. Nu îşi mută privirea de pe mine. Au o*poziţie perfect verticală, faţă echilibrată, ochi siniştri şi un aspect înfricoşător. Poartă nişte haine sărăcăcioase şi nu au păr în cap. Par a fi bărbaţi, e ceva neomenesc în ei. Venele se văd pulsând ca şi cum ar fi loviţi de emoţii puternice. Pielea pământie şi zbârcită e lugubră. Sunt damnaţi pe vecie.

Păşesc confuz în sat şi observ cu stupoare că era nelocuit. Sentimente de nelinişte şi tulburare se adăpostec în măduva oaselor şi devin incontrolabile. Se încinge aprehensiunea şi temerea de necunoscut face sinapsele să slujească creierului din greu.*Pe măsură ce înaintez şi mă afund în neant bag de seamă că acel sat din mijlocul unei pustietăţi sterpe era minuscul. O cale de ieşire se iveşte nu foarte departe într-un loc în care temerile îşi fac veacul. Satul era pătrat şi la fiecare colţ era o fântână. Lângă fiecare fântână erau doi oameni pământii. Toţi aratau la fel. Ai fi zis că păzesc ceva.*Umanitatea, tristeţea şi perfecţiunea le curgea prin vene.*Aveau aceeaşi privire îngrozitoare care ştii că îţi urmăreşte fiecare mişcare, îţi pătrunde în creier şi îţi fură pulsaţiile. Nu îndrăzneşti să ridici capul de teama de a nu fi observat. Eşti notoriu.*

Momente de fier, sentimente de plumb, timpul e relativ şi el în astfel de clipe. Durează o veşnicie să ies din acel loc straniu. Mă îndepărtez confuz şi răsuflu uşurat. Neliniştea mă zdrobeşte însă precum un ciocan ticălos. Întorc capul şi pulsaţiile iau foc. Sângele fierbe în vene, dendritele încurcă informaţia, creierul dă răspunsuri eronate. Tălpile mă ard, sinapsele sunt pulbere, mintea nu îmi joacă feste. Văd oameni pământii gonind în grabă spre mine. Sentimentul de frică dispare instantaneu. Sunt înconjurat de priviri sinistre. Mă simt un clovn urmărit din toate părţile de inimi de gheaţă de culoare pământie. Sunt confuz.*Legi, prejudecăţi, fapte, oameni, lucruri se frământă deasupra mea în ritmul complicat pe care existenţa îl imprimă civlizaţiilor. Toate plutesc deasupra mea şi mă strivesc, mă privesc cu o nepăsare înfricoşătoare. Toate mă lovesc ca şi cum ar fi ultimul lucru pe care îl fac.*O voce rece mi se adresează molcom: Unde pleci? Nu ştii că eşti mort?

No related posts.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.