Jurul imprejurul lor se constituia, pentru fiecare, din barca sa, din unditele sale, din cei cativa metri de luciu sub care atarnau plumbii, acele si momelile lor si pe langa care foiau carasii din gropanele cu apa rece ca de izvor. Dupa ce o vreme nu mai muscasera, acum se repezeau lacomi la mancarea sfarsitului lor. Oamenii aceia stiau ca duminica pe care o traiau era unica, nu mai fusese una asemanatoare tot anul si poate nici nu mai avea sa fie vreodata. Nici o sansa nu trebuia pierduta. Pe urma, da, puteau sa mai lancezeasca nenumarate alte duminici, fara sa vada coada de peste, ori doar vreo boarta nenorocita, de duminica asta isi vor aminti mereu si mereu, ca de un eveniment de care te agati si ti-l repovestesti ca pe o legenda a ta, ca sa ti se para viata mai frumoasa, viata cea obisnuita, atat de monotona in eforturile, bucuriile si necazurile mici de fiecare zi.
Strigatul muri si linistea se statornici iar. Il uitara, daca il auzisera cumva. Era iarasi duminica asteptarilor lor.
Dar, inca odata, aproape ca un ecou pierdut, strigatul cel ragusit mai zdrentui peste ape. Nu numai speriat, ci si mirat, foarte mirat, si rugator, si totusi resemnat. Notele lui minore batura aerul ca aripile unei pasari ranite si refuzate de peisaj. Dupa un scancet mic si tragic, incetara definitiv. Linistea dobandi luminozitatea zilei.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.