Moşul mergea cu paşi mici, greoi pe cararea de pe coasta muntelui care şerpuia printre arborii măreţi şi printre ierburi încă verzi, aici urcând, aici coborând, rareori şi doar pe distanţe scurte nimerind orizontala. Câinele, o cotârlă zbârlită, vineţie, cu ochi sălbatici, i-o lua înainte, amuşinând trunchiurile şi tufişurile, dar nu se depărta prea mult, se oprea, se întorcea să vadă dacă stăpânul nu s-a oprit cumva. Dacă acesta se oprea să mai răsufle, se ducea la el şi se aşeza pe fund, privindu-l în ochi. Dacă moşul nu se oprea, îl aştepta să se apropie la câţiva paşi şi apoi o pornea mai departe. Moşul fusese un bărbat ca bradul, înalt, cu umeri laţi. Acum se gârbovise, pe obrajii numai creţuri năpădise barba de culoarea cenuşei, doar ochii, albaştri îţi păstraseră limpezimile. Nu mai ştia de când plecase la drum. Satul lui se aflase pe linia frontului, trecuse de câteva ori din mâna unuia într-a alutia, a celor ce se înfruntau cu armele, tunurile şi tancurile îl culcaseră la pământ. El nu mai avea pe nimeni, toţi ai lui se prepădiseră. Mereu singur întotdeauna îşi continua drumul înainte fără să se uite înapoi.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.