Intre timp nu mai plouase deloc, cerul era ca de scrum, fara un nor, iar vantul, cand iesea din letargie, semana cu respiratia unui om bolnav. Mari crapaturi apareau in pamant ca niste serpi. Sporind, ele ajunsesera sa compuna desene ciudate, astfel ca intreg campul din fata garii semana acum cu un pergament uscat, acoperit cu o scriere necunoscuta. Un gust de cenusa, care la inceput staruia in aer numai la amiaza, devenise aproape permanent. Pana si noaptea caldura era sufocanta. Iarba se asprise si pe alocuri se sfarama. Daca mai continua astfel, exista riscul ca apa din fantana sa sece cu totul. Aceasta era pentru noi o ingrijorare noua, neprevazuta si teribila. Dupa ce ca stam intr-o gara pustie, departe de lume, ne vedeam amenintati sa murim de sete. Nivelul apei coborase mult. La inceput, daca ne aplecam, puteam bea direct din fantana. Acum, ca sa ajungem la apa, a fost nevoie sa legam o franghie de toarta unui vas si sa-l coboram astfel pana in adancul fantanii unde mai era o baltoaca mocirloasa. De cate ori ma duceam sa iau apa, care acum trebuia filtrata, priveam ingrijorat cerul si ramaneam pe ganduri vazand ca niciun nor nu se arata de nicaieri. Si pe masura ce treceau zilele, deveneam, poate si din cauza caldurii istovitoare, irascibil. Ma enervau tantarii care veneau in numar din ce in ce mai mare si care, noaptea, ne trezeau din somn intepandu-ne. Mai ales pe mine, caci de bine de rau ea se mai apara invelindu-se cu bluza ei. Si totusi..



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.