[ovisebdan]: Review - F.E.A.R. 2: Project Origin

Am terminat recent de jucat F.E.A.R. 2: Project Origin, un joc pe care nu il voi uita prea curand. Pentru cine nu stie, seria F.E.A.R. este o serie de ‘modern first person shooters’ care combina actiunea si horror-ul in unele din cele mai reusite FPS-uri facute vreodata. Seria e alcatuita din:

*F.E.A.R.
*F.E.A.R.: Extraction Point
*F.E.A.R.: Combat (doar multiplayer)
*F.E.A.R.: Perseus Mandate
*F.E.A.R. 2: Project Origin

Astea NU sunt jocuri care se joaca ziua, pe lumina. Astfel de jocuri se joaca pe intuneric, ca sa poata fi ’savurate’ la maxim.

Nu cred ca am jucat vreodata vreun alt joc care sa ma tina atat de tensionat ca jocurile din seria F.E.A.R. Inca imi amintesc cum stateam cu sufletul la gura dupa ce vedeam urmele de sange lasate de picioarele micutei Alma, zgomotul ciudat din boxe si de neonul din fata care incepea usor usor sa clipoceasca tot mai des pe masura ce ma apropiam, ca apoi sa fiu bruscat de aparitia fetitei care de fiecare data ma lasa fara respiratie. Inca imi mai amintesc cum mergeam prin incaperile acoperite de sange, catre lumina care avea sa ma trezeasca la realitate cu un soc.

F.E.A.R. 2, insa, le-a intrecut pe toate la partea asta. Timp de doua minute am stat pe marginea scaunului si cu ochii cat cepele, in timp ce mergeam printr-o gradinita abandonata, observand deodata ca lanterna nu imi mai merge, lucrurile incep sa se miste pe cont propriu, culorile incep sa se stearga si in incapere e bezna totala, cu exceptia becului de la capatul coridorului care clipoceste pentru cateva fractiuni de secunda, brusc si fara avertisment, dezvaluind aproape de fiecare data corpul femeii care era odata mica Alma, stand la nu mai mult de 2 pasi de mine, urmand ca data viitoare cand se aprinde becul sa dispara. Nu mai spun ca peretii plini, la propriu, de sange si muzica ambientala nu au ajutat deloc. A, sa nu uit si de spiritele care apareau de unde ma asteptam mai putin, in cele mai inoportune momente.

In toti anii pe care ii am de gamer si cu toate jocurile pe care le-am jucat, nu cred ca am fost niciodata atat de speriat in timp ce jucam in joc. Imi tremura mana pe mouse si gafaiam tragand in toate directiile. Bine, poate am fost, pe vremea cand jucam The Suffering, dar asta era acum… cat, 4 ani? Au fost multe momente infricosatoare, insa asta le-a intrecut pe toate.

Concluzie: un joc plin de actiune si groaza, care m-a tinut cu sufletul la gura aproape in permanenta. O serie pe care cu siguranta o voi mai termina inca o data. Jocurile bune merita jucate si a doua oara. In cazul meu, si a treia oara. Si a patra. Si a cincea…

Daca te consideri gamer si iti plac FPS-urile de genul asta, atunci seria F.E.A.R. e pentru tine. Si nu uita, jucand jocurile astea pe lumina e ca si cum te-ai uita la un film de groaza cu sunetul oprit.

P.S. In filmul de mai jos e suprinsa partea aceea din joc despre care vorbeam mai sus. In film Alma apare de 3 ori (exceptand finalul), insa e destul de greu sa o observati. Una e sa va uitati la film, in care tipul trece repede si alta e sa fiti in joc, captivati, mergand cate putin cate putin, cu sangele fierband.





Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.