Folk

Jul Baldovin



Iulian Baldovin s-a nascut in 6 iulie 1979 la Iasi.
Canta de la varsta de 13 ani, adesea ca instrumentist sau backing vocal.
In 1996 infiinteaza grupul Cristal, participa la primul festival concurs , alaturi de George Baldovin si Ovidiu Maxim; grupul obtine Premiul Special al Juriului.
Din 2005 canta alaturi de George Baldovin. Cei doi participa sub numele "Baldwin brothers" la festivaluri concurs din tara si la festivaluri internationale in Slovenia,Austria, Italia sau Croatia.
Din 2006 canta “fingerstyle”. Nume ce pot fi asociate cu acest gen: Don Ross, Chet Atkins, Tommy Emmanuel, Leo Kottke, Andy McKee sau Newton Faulkner.
Are colaborari cu Prefix 032, Liviu Nichita, Catalin Ungureanu, Edi Brinca, Catalina Beta, Ovidiu Mihailescu, Ioan "Niki"Oagan", Sorin Minghiat, Maria Gheorghiu si Mircea Vintila

Zoia Alecu

Zoia Alecu s-a nascut in Bucuresti, zona „Măcelari” (aproape de Lizeanu), iar la patru ani familia ei s-a mutat în Calea Victoriei. A urmat Liceul de muzică „George Enescu”, unde a studiat vioara, cu toate că tatăl ei ar fi dorit să cânte la violoncel; a fost aici colegă cu viitoarea colaboratoare, Crina Mardare. A renunțat la școala de muzică și a ales o pregătire la liceul teoretic „Mihail Sadoveanu”, apoi în „Lazăr”. La 16 ani a adunat bani pentru prima ei chitară din donări de sânge repetate; a început să compună piese în stil folk pe versuri proprii.

O gluma muzicala, un glas de exceptie, o prezenta agreabila --> Zoia Alecu


În octombrie 1973 - Zoia Alecu cântă în Club A la invitația lui de Doru Stănculescu. Este momentul în care își începe cariera în muzica folk. În ianuarie 1974 - tot la invitația lui Doru Stănculescu, Zoia Alecu ajunge să cînte în Cenaclul Flacăra chiar dacă nu rămîne decât până în primăvara aceluiași an. Trebuie menționat faptul că la Cenaclul Flacăra, Zoia debutează în aceeași seară cu Nicu Alifantis. Din primavara anului 1974, Zoia Alecu începe să cânte la cenaclul „Viața studențească și amfiteatrul artelor”. Din anul 1986 până în anul 2005 Zoia Alecu cântă în grupul rock Sfinx. În 2006 se întoarce la la "prima sa dragoste", folkul, lansând primul album de autor "Vino aici" împreună cu casa de producție OvoMusic. Vreme de trei ani a compus muzică de scenă pentru Teatrul „Nottara”. A devenit o prezență obișnuită în Clubul Arhitecturii, Club Z ș.a.m.d., cântând de regulă în deschiderea recitalurilor unor formații rock precum: Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, Basorelief, Compact ș.a

O inregistrare, nu de foarte buna calitate, facuta atunci cand, de zilele Craiovei, sala Filarmonicii Oltenia era arhiplina. Ce vremuri

Emeric Imre - Nebun de alb
http://www.youtube.com/watch?v=EZmDzxpiiYE

Daniel Iancu



Spicuiri din presa:
<<"Spitalul lui Iancu" i-a vindecat pe toţi de orice gând nostalgic sau romantic şi a adus numai zâmbete pe faţa celor prezenţi, cu toţii, amatori de folk de bună calitate. Cu siguranţă, şi versurile pieselor au contribuit din plin la starea euforică! Nu poţi să nu zâmbeşti atunci când artiştii vorbesc de "pectorali, de muşchi şi piele, şi arăţi de parcă porţi bretele"...Daniel Iancu a devenit cunoscut românilor în 2005, piesa "Vine valu', îmi ia calul" propulsându-l pe val, iar Daniel Iancu s-a transformat peste noapte dintr-un inginer anonim într-un artist recunoscut pentru că muzica lui le-a plăcut oamenilor, iar momentul în care România se lupta cu inundaţiile a fost propice pentru lansarea sa.
După albumul de debut - "Buletin de ştiri", inspirat şi de această dată din realitatea cotidiană, Daniel Iancu revine cu un nou material discografic, "Patria - Spitalul de nebuni", ce conţine 12 piese noi, în acelaşi stil ironic care îl caracterizează pe artist.>>

Despre Alifantis orice s-ar spune e prea putin. Mai bine se asculta...

Alexandru Zarnescu (22.07.1950 - 02.02.2011)

Din pacte a ramas doar o amintire...



RIP

Dintr-o regretabila omisie am uitat sa amintesc in aceasta galeria un alt mare disparut al anului:

Cristian Paturca (46 de ani), autorul "Imnului golanilor", a murit in 18.01.2011 in locuinta sa din Bucuresti. Cantautorul locuia cu chirie intr-o garsoniera si suferea de mai multa vreme de tuberculoza.

"A fost o data ca-n povesti
A fost in Romania,
O mare gasca de golani,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicind
Cu "oamenii de bine",
Numiti si neocomunisti
Cu fara de rusine.

Refren:
Mai bine haimana,
Decit tradator,
Mai bine huligan,
Decit dictator,
Mai bine golan,
Decit activist,
Mai bine mort,
Decit comunist.

Vrem libertate
Nu comunism
Si nici schimbari de forme
Si deaceea, securisti,
Sa nu ne puneti norma.
Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate,
"Democratii" originale
Si nici minciuni sfruntate.


Ne-ati intrebat ce vrem aici
Dar stie toata tara,
Noi sustinem punctul 8
De la Timisoara.
Sa cada patru-sapte-trei
Ce tine TVR,
Legind in lanturile ei,
Chiar si cuvintele !


Alegeri fara comunisti,
Fara nomenclatura,
Si nu va temeti de golani
Fara coloratura.
Din cei care au murit
Ne-am reintors naluci
Sa nu mai fie cum a fost
Macelul de atunci"





RIP

http://www.youtube.com/watch?v=v7S0ioAsHMI
si asta e foarte faina

Mesaj iniţiat de cryssa_pink

http://www.youtube.com/watch?v=v7S0ioAsHMI
si asta e foarte faina

Melodia este superba dar, dar patriot fiind, eu indragest mai mult versiunea Teonei Goreci:

de la nicu alifantis si asta merita atentie http://www.youtube.com/watch?v=wt5Zs...eature=related

Astazi o craioveanca: Madalina Amon



Madalina Amon, este una dintre cele mai bune voci ale folkului romanesc. Stiu deasemenea ca se ocupa de pregatirea a foarte multi tineri folkisti, care canta deja prin cluburile din oras. Singura mea problema in legatura cu melodiile Madalinei este faptul ca promoveaza mesajul pesimist, de taiat venele.
Marea problema a folkului mostenit de la Cenaclu e ca e o vaicareala implantata in RE minor! Trebuie depasita aceasta etapa, cautate mesaje pozitive, sau macar caragialesti, mai variate, sa aduca zambete in sufletele celor care asculta. (exista, evident, si exceptii: Daniel Iancul, Marius Matache, Ovidiu Mihailescu - dar parca prea putine!)

Nu puteam rata ziua indragostitilor:
Mircea Bodolan - Cantecul Ofeliei (Sfantul Valentin)


S-a îndrăgostit de artă încă de mic copil, la un nivel profesionist, după cum el însuşi ne-a povestit. O atenţie deosebită a acordat-o muzicii, ajungând chiar să fie solist în corul de copii de la radio. Încă din clasa I a fost abonat la premiul întâi la interpretare pe ţară. A fost colaborator atât la radio, la postul naţional de radio, la emisiuni pentru copii. Apoi a intrat în televiziune cu prima emisiune pentru copii care se numea "Studioul Pionierilor", unde a avut o rubrică permanentă.
"Am colaborat cu Andrei Blaier pentru Cireşarii, nenorocirea a făcut că m-am maturizat brusc la vârsta aceea şi nu am mai putut obţine rolul, arătam mult prea matur pentru rol. Castingul s-a făcut în mai - iunie şi filmările au început spre toamnă, iar eu déjà nu mai corespundeam pentru rol".
Din clasa a VII-a până într-a VIII-a, în paralel cu şcoala generală, a mers la Şcoala de Arte Plastice. Chiar dacă părinţii voiau să urmeze Medicina, într-un final a mers tot pe drumul artei.
"Am fost obligat să mă pregătesc şi pentru Medicină, dar m-am pregătit, cu acordul lor şi pentru Arte, spre norocul meu, cu Petrică Gheorghiu, ilustrul profesor al tuturor generaţiilor de mari actori, el fiind un actor foarte respectat şi un pedagog extraordinar de respectat. Am intrat în IATC, am avut parte de profesori senzaţionali, în primul rând de Leopoldina Bălănuţă".
Din primul an de facultate, a reintrat în muzică, tot la nivel profesionist ca interpret de muzică folk. Neavând posibilitatea să intre într-un teatru mulţumitor pentru el, a refuzat să se angajeze şi aproape 10 ani de la absolvire a rămas liber profesionist, având colaborări sporadice în Cinematografie. În 1987, primul teatru la care s-a angajat a fost cel de la Brăila.
"Am venit aici fără niciun fel de concurs, angajat de către fostul director Ion Bălan. Mi-a acceptat pretenţiile draconice, pe care niciun alt director nu le-ar fi acceptat, intuind că voi fi furat de peisaj, că voi fi răsfăţat, că voi juca mult numai în rol principal, numai în spectacole de mare succes".
După revoluţie a ocupat funcţie de consilier şef în Comitetul Judeţean pentru Cultură, însă a fost destituit în timp ce se afla în delegaţie oficială în Franţa. A mai rămas ca actor puţin timp în teatru, sub conducerea lui George Motoi. În 1995 a plecat la Sfântu Gheorghe, după care din considerente personale, a fost obligat să se întoarcă la Brăila. În acea perioadă a colaborat cu Cătălina Buzoianu.
Când a expirat contractul de un an de zile a plecat la Bucureşti, rămânând colaboratorul teatrului până în 2000 - 2001, după care, în august 2010 s-a întors la Brăila şi a intrat în competiţia pentru postul de manager al Teatrului "Maria Filotti", competiţie pe care a câştigat-o.
Ce-i place
Îmi place liniştea, îmi plac oamenii normali, normalitatea şi tot ce poate fi caracterizat, bineînţeles, în acest mod. Îmi place viaţa, în general, cu tot ce înseamnă plăcerile vieţii. Iubesc foarte mult viaţa şi din acest motiv încă nu am atins pragul acela în care să mă împac cu ideea dimensiunilor ei în timp. Adică tot aştept minunea aceea care să mă convingă că sunt de fapt, peren. Încă nu accept ideea ciclicităţii vieţii.
Ce nu-i place
Nu-mi place nimic din ceea ce înseamnă asperitate. Nu-mi plac impostura şi nici făţărnicia. Nu-mi plac nici aceia care au aceste "calităţi", indiferent cine sunt ei.

Preluare din <<Adevarul de seara>> editia de Braila

Eugen Cristea (sau... Cui i-e frica de magarus?)


Eugen Cristea(n. 18 aprilie 1952, București) este un actor român de teatru și film. A urmat studii teatrale, absolvind I.A.T.C. din București în anul 1976. În perioada 1976-1980 a jucat la Teatrul Național din Timișoara. Din 1980, joacă pe scena Teatrului Național din București. În decursul carierei, interpretează numeroase roluri de film, teatru de televiziune și teatru radiofonic, este prezentator și realizator de emisiuni TV, regizează și compune ilustrația muzicală a unor piese de teatru, publică un volum personal de proză și traduce literatură beletristică. Este căsătorit cu actrița Cristina Deleanu.

Ducu Berti si Mihai Nenita


Sambata seara (12.03.2011) Sala Filarmonicii Oltenia a gazduit un concert Ducu Bertzi.
In aceste zile se spun o gramada de lucrui despre Ducu Bertzi. CNSAS a spus ca a fost colaborator al securitatii.
In ciuda acestui verdict sala de spectacol a fost arhiplina. Am privit spectatorii si, intradevar, a fost primit cu priviri mai reci, cu... poate... neincredere.
Si Ducu Bertzi a pasit pe scena stanjenit, cred eu. Nu vreau sa judec in nici un fel deciziile CNSAS, dar atata timp cat Ion Iliescu, Emil Constantinescu sau Traian Basescu nu apar in evidentele lor, am dreptul sa fiu suspicios in ceea ce priveste dreapta si impartiala lor judecata.
Dar un lucru a fost clar la sfarsitul concertului: cantecele lui Ducu Bertzii vor fi iremediabil iubite si fredonate.

PS1 Momentul magic creat de Mihai Nenita - atat vioara cat si pian - a fost magnific.(Poate va aparea, candva, pe youtube acest moment. E de poveste!)
PS2 Sonorizarea a fost penibila. Intr-o sala in care acustica, banuiesc, a fost bine studiata mi-a intarit convingerea (formata si la concertul lui Ozzy Osbourne) ca in Romania lipsesc cu desavarsire inginerii de sunet (sau daca exista, se ocupa de cu totul altceva...)

4 octombrie este ziua Lui Florian Pittis