Audi R8 GT reprezintă pentru Audi acelaşi lucru ca şi Scuderia pentru Ferrari, Superleggera pentru Lamborghini sau Black Series pentru Mercedes AMG, adică ultimul nivel pe scara performanţei.
Audi R8 GT este exprimarea supremă a actualei generaţii a îndrăgitului supercar din Ingolstadt. De-a lungul timpului, germanii au urcat progresiv de la un motor V8, la cel V10 de provenienţă Lamborghini cenzurat totuşi puţin pentru a nu concura cu marca dedicată, iar acum pe versiunea GT este lăsat să se exprime liber. Toţi cei 560 CP de care propulsorul 5.2 litri V10 este capabil sunt oferiţi acum pe R8 GT, vărul cu drepturi egale al lui Lamborghini Gallardo LP560-4.
Motorul este disponibil cu o cutie semi-automată R-Tronic, iar sistemul de tracţiune integrală quattro este calibrat pentru a livra 15% din putere pe puntea faţă şi 85% pe spate, sub auspicii normale. Pentru o tracţiune şi mai îmbunătăţită puntea din spate beneficiază şi de un diferenţial mecanic. Iar discurile ceramice sunt oferite în standard pentru un comportament şi mai precis pe şi în afara circuitului.
mai multe detalii și poze aici