cunoscatorii sa-si spuna parerea despre care este diferenta dintre ultras si suporter.
sunteti de acord cu modul de comportare si cu atitudinea ultrasilor?
nu sunt de acord cazuri de genul stelistului batut de suporterii craioveni la meciul din cupa cu corabia
CultUras
Mai jos e un text despre fenomenu' ultras; cam lung, asa ca l-am impartit. Rabdare si lectura placuta...
---------
"Nici-o ramură a industriei mass media nu pare a fi interesată de suporteri dar, fără «vocea» şi «agitaţia» publicului, fotbalul ar fi egal cu zero. Totul se rezumă la pasiune şi istoria acesteia. Va fi mereu aşa. Fără pasiune fotbalul ar fi mort... doar 22 oameni, mari şi tari, ce aleargă pe gazonul verde, lovind o minge. Cu adevărat, o mare prostie. Suporterii sunt însă cei care transformă fotbalul într-un spectacol de calitate, aducându-şi contribuţia de fiecare dată."
John King - "Fideli tribului"
Am preluat acest mic fragment pentru a evidenţia, dacă mai era nevoie, importanţa fanilor în cadrul sportului fiindcă, se pare, mai există foarte mulţi "moralişti" care se forţează să ignore această realitate de necontestat.
În schimb, pentru cei dornici să cunoască această lume aparte, a suporterilor organizaţi, vom încerca în cele ce urmează să facem o scurtă prezentare a fenomenului «ultras» pentru că, suntem convinşi, situaţia dificilă ce a caracterizat viaţa socială a ţării noastre, înainte de Revoluţia din 1989, şi-a pus amprenta asupra românilor, ducând din păcate la lipsa accesului la informaţie iar influenţele străine şi-au făcut simţită prezenţa mult prea târziu, fapt ce explică slaba atenţie pe care tinerii o acordă acestei forme de susţinere a echipei favorite, apărută în Italia cu mult timp în urmă.
Ne-am bucura dacă, într-un fel sau altul, am putea trezi şi îndrepta interesul lor către această modalitate specială de organizare, deoarece este mai mult decât necesară o schimbare rapidă şi radicală a mentalităţii multora dintre ei, pentru a reuşi astfel să îmbunătăţim imaginea galeriilor din România, cu scopul de a ne ridica şi menţine la standardul calitativ al scenei ultras europene.
Pentru o mai bună înţelegere, de către români, a acestei "mişcări", credem de cuviinţă că ar fi potrivit şi, de ce nu, indicat, chiar dacă pare puţin exagerat, să acordăm un spaţiu larg naţiunii ce a dat naştere noţiunii "ultras", drept care, Italia încă mai este percepută, fără îndoială, ca un punct de reper în acest plan (poate singurul), peisajul ultras italian fiind considerat un model continental, ce a atins întreaga Europă.
Aşa cum spuneam, primii paşi au fost făcuţi în Italia (anii '50), atunci când suporterii tuturor echipelor italiene au început să se organizeze în cluburi, să-şi urmeze favoriţii în deplasări, într-un număr din ce în ce mai mare, şi să promoveze tot felul de iniţiative, de la cele celebrative la cele coregrafice, chiar dacă acestea se aflau în stadiu de pionerat.
În ciuda faptului că lipsesc dovezile scrise, se poate spune că acest concept de "suporter" exista până şi în epoca Olimpiadelor din Grecia antică, dar într-o formă rudimentară. Cu trecerea timpului, s-a modificat modul de susţinere a "culorilor" echipei iubite, dar nu în totalitate, păstrându-se ideile de bază, cum ar fi încurajarea prin intermediul vocii şi al utilizării steagurilor.
În perioada ce a urmat războiului, în Italia, numărul cluburilor organizate de suporteri creşte destul de rapid. În anii '60 se vor constitui primele structuri şi asociatii de suporteri, purtând numele de "centre de coordonare". Pe lângă acestea, sunt înfiinţate cluburi ce închegau acei suporteri activi şi mai bine organizaţi, cum ar fi «Fedelissimi», denumire preluată de numeroase "tifoserii" (= galerii).
Argentinianul Helenio Herrera (antrenor - Internazionale Milano) a fost cel care a dat impulsul creării unei coordonări a tuturor suporterilor interişti. El s-a adresat preşedintelui echipei milaneze astfel: "Nu înţeleg de ce noi nu avem suporteri atunci când jucăm în deplasare". În acest mod a luat naştere istoria suporterilor organizaţi italieni.
În urma acestei idei, se forma primul grup - «Moschettieri neroazzurri» (= Muşchetarii negri-albaştri) ai cărui membri erau dispuşi să meargă în marea parte a deplasărilor, făcând sacrificii pentru a suporta cheltuielile necesare.
De atunci au trecut peste 30 ani şi acest fenomen al suporterilor organizaţi a devenit unul dintre cele mai importante forme de agregare socială.
Odată cu sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70, grupuri de susţinători (având vărste cuprinse între 15-20 ani) se desprind categoric de modelul "clasic", adult, al spectatorului de fotbal şi ocupă acele sectoare ale stadioanelor pentru care se făceau campanii speciale de abonamente cu preţuri reduse.
Ultraşii constituie un fenomen original al fotbalului european printr-o serie de caracteristici: de la sensul de identificare cu propriul "teritoriu" - acel sector de peluză delimitat de unu sau mai multe steaguri (bannere) cu numele şi simbolul grupului -, la înfăţişarea paramilitară, preluată de la organizaţiile politice extremiste (la modă în acele vremuri): eskimo (mascarea feţei), haine militare purtând însemne ale propriei echipe, la care se adaugă şi fularul în culorile acesteia...
Dar ultraşii se disting mai ales prin adoptarea de elemente cu totul şi cu totul inovative, în încercarea lor de a-şi susţine echipa. În acest sens, ei au apelat la trompete şi tobe, uzanţă preluată de la grupurile braziliene de suporteri - «Torcidas». Ca sursă de inspiraţie au folosit şi modelul englez, cunoscut prin faptul că suporterii obişnuiau să-şi ridice la unison fularele, creând astfel efectul vizual al valurilor mării. Deasemenea, britanicii aveau un stil aparte de comportament - încurajarea favoriţilor dar, în acelaşi timp, intimidarea într-o manieră obsesivă a adversarului.
Încet încet, ULTRASUL este considerat o componentă principală a strategiei folosite pentru câştigarea unei partide: aşa-zisul "al 12-lea jucător".
Devine o obişnuinţă utilizarea de articole pirotehnice (artificii, petarde, torţe şi fumigene de diferite culori) menite să dea o vivacitate suplimentară peluzelor. Aşa apare şi notiunea de "coregrafie a peluzei", o practică absolut originală ce va creşte treptat odată cu dezvoltarea grupurilor ultras.
Fantazia acestora a dat naştere unor spectacole şi scenografii elaborate, de mare impact, multicolore, uneori fantasmagorice. Galeria echipei Genoa a reuşit să atragă atenţia cotidianului francez "Le Monde" prin show-urile deosebite pe care le-a realizat, aşa cum ultraşii Fiorentinei au creat o coregrafie extraordinară ce reprezenta în detaliu monumente ale oraşului Firenze.
Trebuie să menţionăm că cel mai vechi grup ultras, fondat în 1968, este «Fossa dei Leoni» (Milan), nume ce aparţinea terenului de antrenament al jucătorilor milanişti.
Încă din 1951, la Torino apăruse clubul «Fedelissimi Granata» care este şi acum prezent în Peluza Maratona între grupările de ultraşi torinişti.
În 1969 este înfiinţat grupul «Ultras Tito Cucchiaroni» (Sampdoria). Samdporienii au fost primii care au folosit denumirea ULTRAS. Următorii, în ordinea apariţiei, sunt ultraşii lui Inter - «Boys S.A.N.» (S.A.N.= Squadra d'Azione Neroazzurra).
În anii '70 se asistă la un proces de agregare a numeroaselor microgrupuri de tineri ce populau deja peluzele echipelor mari, proces ce a dus la formarea unor grupuri ultras. Cele mai cunoscute ar fi urmatoarele:
În 1971: «Brigate Gialloblů» (Hellas Verona), «Viola Club Vieusseux» (numele unei pieţe din Firenze, loc în care se adunau suporteri ai Fiorentinei).
În 1972: «Ultrŕ» (Napoli), «Brigate Rossonere» (Milan), «Fossa dei Grifoni» (Genoa), «Ultrŕ Granata» (Torino).
În 1974: «Forever Ultrŕ» (Bologna).
În 1975: «Fighters» (Juventus).
În 1976: «Brigate Neroazzurre» (Atalanta).
În 1977: «Eagles' Supporters» (Lazio), «Commando Ultrŕ Curva Sud» (Roma).
Cu excepţia lui Napoli, galeriile enumerate mai sus reprezintă doar partea de Nord a Italiei. În Sud, mai existau grupări ultras la Bari, Catanzaro şi Cagliari. Apoi, în anii '80, această mişcare s-a dezvoltat şi în orase ca Palermo, Catania, Taranto, Foggia sau Cosenza.
Componenţii acestor grupuri de ultraşi au facut parte iniţial din cluburile de suporteri, dorind să se desprindă de aceştia, fie pentru mentalitatea diferită care îi deosebea, fie pentru anumite neînţelegeri.
Membrii din "Boys S.A.N." au ca origine «Inter Club Fossati», iar cei din "Ultrŕ Granata" aparţineau de clubul "Fedelissimi". Alţii provin din grupuleţe ce au durat pentru puţin timp dar reunificate ulterior: băieţii din "Forever Ultrŕ" sunt urmaşii celor din «Brigate Rossoblů»; cei din "Fighters" veneau din «Panthers Juve»; "Commando Ultrŕ Curva Sud" era creat prin uniunea dintre «Boys», «Guerriglieri Giallorossi», «Fossa dei Lupi», «Brigate Giallorosse» şi «Pantere».
Provenienţa unor grupuri ultras din Serie A era dată de zona urbană. Spre exemplu, nucleul ultraşilor sampdorieni avea ca loc de întâlnire cartierul "Sestri Ponente", din care făceau parte marea majoritate.
O parte dintre tineri erau adepţii unor "grupuri politice extremiste" ale căror înuşiri (cum ar fi sensul de camaraderie şi conflictualitate) reprezentau un punct de atracţie pentru mulţi. O altă particularitate a ultraşilor era dată de ideea de teritorialitate, astfel încât peluzele vor fi abandonate de cluburile de suporteri "normali" pentru a lăsa locul steagurilor de gard ale ultraşilor. Acestea aveau diverse simboluri distinctive, de la capete de animale sălbatice (în special lei, pantere, tigri), embleme ale pirateriei (Jolly Rogers, "capul de schelet") până la arme şi elemente cu o conotaţie violentă (chipul Micuţului Alex, personaj principal al filmului "Portocala Mecanică", de Stanley Kubrick).
În primii ani ai mişcării, simbolurile politice propriu-zise (cruci celtice, portrete ale lui Che Guevara) sau însemnele care făceau referire la drogurile uşoare (marijuana) erau rar întâlnite.
La început, cotizaţiile erau o modalitate de finanţare a activităţilor de grup iar fiecare membru avea scopuri precise: organizarea deplasărilor, cumpărarea de material necesar (pânză, tobe, beţe pentru steaguri, cutii cu vopsea).
VIOLENŢA
Acest tip complex de organizare şi participare la un eveniment sportiv al ultraşilor se diferenţia de cel englezesc, caracterizat doar prin spontaneitatea suporterilor al căror punct forte, printre altele, erau incidentele.
Dar şi în Italia, aspectul comportamental al publicului se va schimba în urma intemperanţelor. Începând cu 1974, cazurile de ciocniri între facţiuni diferite de ultraşi vor fi tot mai frecvente. În luna martie a acelui an, cu ocazia meciurilor Torino-Sampdoria şi Roma-Lazio, spectatorii furioşi au aruncat cu obiecte contondente, provocând lupte dure în tribune. După intervenţia poliţiei prin lansarea de gaze lacrimogene, "războiul" va continua în afara stadionului (rezultatul: răniţi, autobuze distruse, maşini răsturnate).
Motivele acestor incidente au la bază rivalităţile tradiţionale, des întâlnite la meciurile între echipe ale aceluiaşi oraş sau din regiuni apropiate, dar şi orientarea politică ale galeriilor. De exemplu, ura dintre ultraşii Vicenzei - «Red-White Panthers» -, de stânga, şi cei fascişti din "Brigate Gialloblů" Verona.
Aceste violenţe se desfăşoară, însă, într-o sferă teritorială restrânsă (stadionul şi zonele adiacente acestuia).
Acţiunile ultraşilor se manifestau sub diverse forme. Una dintre acestea purta numele de "holding the end" (= ocuparea peluzei): dacă tifoseria oaspete este compactă poate tenta acapararea teritoriului adversarului prin pătrunderea în sectorul de stadion rezervat ultraşilor locali şi, implicit, furarea steagurilor şi a banner-elor. Acestea vor fi folosite pe post de "trofee".
Spectatorii mai în vârstă, obişnuiţi să se aşeze pe locurile din peluze, nu aveau o vizibilitate prea bună deoarece ultraşii urmăreau meciurile în picioare iar episoadele de o reală gravitate nu au întârziat să apară: o persoană înjunghiată în Lazio-Napoli; scena s-a repetat în Milan-Juventus (1975). În timpul partidei Atalanta-Torino (1977), ultraşii intră în contact direct, lovindu-se cu ţevi şi bâte. În derby-ul Inter-Milan, se asistă la o luptă între ultraşii din "Boys S.A.N." şi cei din "Brigate Rossonere", cuţitele fiind folosite de ambele părţi. Anul următor, la Vicenza-Verona, cele două galerii se înfruntă într-o manieră la fel de violentă, lăsând în urmă foarte mulţi răniţi.
La derby-ul Romei, din 28 octombrie 1979, un suporter lazial - Vincenzo Paparelli - este lovit în ochi de o torţă lansată, din peluza rivalilor ("Curva Sud"), de către un ultras roman aparţinând grupării «Fedayn», murind la puţine minute după aceea.
În aceeaşi duminică, se verifică grave conflicte la Ascoli (Ascoli-Bologna, 7 răniţi), Milano (Inter-Milan, 18 răniţi) şi Brescia (Brescia-Como, 21 răniţi).
Violenţa se va răspândi treptat, utilizarea cuţitelor, ca armă de luptă, devenind o obişnuinţă (mai ales la Milano şi Roma), pe când ultraşii atalantini sunt faimoşi pentru duritatea şi turbulenţa de care au dat dovadă, de-a lungul timpului, prin prisma faptului că nu se temeau de nici-un adversar, fiind gata să-şi folosească întotdeauna numai pumnii şi picioarele.
În februarie '84, partida Triestina-Udinese, din Cupa Italiei, se va termina cu ciocniri grave, un tânăr triestin - Stefano Furlan - fiind lovit în cap cu bastoanele, în mod repetat, de către agenţii de poliţie, intrând în comă şi murind a doua zi.
Opt luni mai târziu, la sfârşitul meciului Milan-Cremonese, Marco Fonghessi este înjunghiat mortal de către Giovanni Centrone, în vârstă de 18 ani.
Aceste întâmplări au avut rolul de a înspăimânta opinia publică. Pentru prima dată, presa italiană îşi va îndrepta atenţia asupra violenţei din stadioane. Sunt luate măsuri drastice de represiune: timp de câteva luni a fost interzisă introducerea beţelor de steaguri, a tobelor şi a banner-elor cu denumiri ciudate.
ANII '80
În acest deceniu, asistăm la o creştere progresivă şi constantă a grupurilor ultras, în a căror componenţă se află sute de membri (în unele cazuri, chiar mii). Fenomenul se transferă şi în Sudul Italiei, în timp ce, în alte oraşe din Nord şi Centru, grupările deja existente se întăresc ulterior.
Aşa cum era de aşteptat, mişcarea ultras a luat amploare şi în categoriile inferioare, încât fiecare echipă (din Serie A până în Serie C/2) avea una sau mai multe facţiuni organizate de suporteri.
Această multiplicare a grupurilor ultras duce la formarea unei adevărate reţele de prietenii şi rivalităţi în întreaga Peninsulă.
Între coaliţiile cele mai solide în acei ani, amintim Roma-Atalanta-Juventus, Sampdoria-Fiorentina-Inter, Lazio-Bari-Torino, Milan-Genoa-Bologna. Curios este că, acum, aceste raporturi, într-un timp de cordialitate, s-au deteriorat (transformându-se chiar în rivalităţi) şi au fost substituite de alte alianţe.
În orice caz, la începutul anilor '80, incidentele vor avea loc nu numai pe stadione sau locurile imediat apropiate acestora dar şi în zone ceva mai îndepărtate, fiind atacate centrele oraşelor, gările...
În 1982, Italia va triumfa în Spania la Campionatul Mondial. Finala s-a jucat la Madrid în faţa a peste 100.000 spectatori, majoritatea dintre ei fiind italieni. În tribune au fost prezente numeroase steaguri şi bannere cu inscripţii ale multor grupuri ultras. Acest an a intrat în istorie ca fiind unicul moment de agregare al ultraşilor italieni la nivel de naţională.
Ultraşii latini, admiţând influenţele englezeşti, se reţin a fi superiori, la multe capitole, hooligan-ilor nordici.
Tot în anii '80, în comparaţie cu ceea ce se petrecea în trecut, echipele s-au bucurat de prezenţa unui număr considerabil de ultraşi, în deplasări.
"Deplasarea" devine un moment fundamental în viaţa unui ultras, ţinând cont de faptul că doar suporterii cei mai fideli şi mai fanatici îşi asumă riscurile pe care le comportă aceasta.
Deplasăriile reprezintă o metodă ideală de selecţionare a grupului dar şi de descoperire a felului în care fiecare membru îşi manifestă ataşamentul faţă de acesta.
A merge într-o deplasare, pe unele din stadioanele "periculoase", fără a aduce propriul banner, este o dezonoare pentru acel grup ultras care înfăptuieşte o "laşitate" de acest gen.
Pentru a face faţă numărului mare de ultraşi dornici să vină în deplasări, cei de la "Căile Ferate" au fost obligaţi să le pună la dispoziţie aşa-numitele "trenuri speciale".
Spectacolele organizate de ultraşi necesită folosirea unor materiale speciale a căror achiziţionare costă enorm iar întrecerea la nivel de originalitate este acerbă.
În timp ce ultraşii sampdorieni desfăşoară un steag de 90x32 metri, romaniştii distribuie publicului 10.000 plăcuţe galben-roşii; toriniştii acoperă Peluza Maratona cu fâşii de pânză albe şi vişinii iar napoletanii aruncă în teren mii de role de hârtie igienică.
Veniturile încasate în urma vânzării de tricouri, abţibilduri şi alte produse ultras, nu mai sunt suficiente, motiv pentru care unele grupuri cer ajutorul conducerii cluburilor de fotbal, cu toate că acest lucru nu va fi recunoscut de nimeni. Alţii recurg la alte stratageme, cum ar fi atragerea sponsorilor externi: steagul veronezilor din "Brigate Gialloblů" purta însemnul Canon, cel al interiştilor din "Boys S.A.N." făcea reclamă bursei Cattel etc.
În unele cazuri, prieteniile dintre galerii se demonstrează a fi independente de factorii politici, adică ultraşii cu o orientare de stânga s-au înfrăţit cu cei având o orientare politică de dreapta; Fiorentina-Verona sau Udinese-Bologna, sunt unele dintre acestea.
În această perioadă, se semnalează consumul de substanţe stupefiante în interiorul stadioanelor. În timp ce toxicomanii obişnuiţi, întâlniţi în anii '70, dispar din peluze din cauza controalelor din ce în ce mai severe, numărul fumătorilor de cannabis va creşte simţitor. Simbologia ultras se transformă radical prin reprezentarea frunzelor de marijuana pe steagurile de gard.
Apariţia grupului din Cosenza - «Nuclei Sconvolti», al cărui nume face referire la consumul de droguri, va declanşa un incredibil succes în toată Italia, în rândul multor altor grupuri care vor prelua această denumire originală.
La jumătatea anilor '80, mişcarea ultras italiană era deja pe val, în sensul că, multe grupuri care contau pe un număr impresionant de membri ("Fossa dei Leoni" înregistra 15.000 abonaţi, în sezonul 1987-88), vor avea raporturi mai mult sau mai puţin stabile cu societăţile sportive (cluburile de fotbal), fiecare dintre aceste grupuri fiind structurate după criterii ierarhice iar din peluze vor dispărea cluburile de simpli spectatori.
Gennaro Montuori "Palummella", liderul grupului «Commando Ultrŕ Curva B», desfăşura unele activităţi politice şi avea ca scop preluarea conducerii echipei Napoli. Trebuie spus că acest grup era singurul ce deţinea un post de televiziune cu tematică ultras.
Imaginaţia ultraşilor nu are margini, aşa că, au fost inventate o serie întreagă de mesaje ironice, cântece şi scandări ofensive adresate rivalilor, cu intenţia de a-i provoca şi umili.
MARILE SCHIMBĂRI ALE FENOMENULUI ULTRAS
În anii '90, criza de identitate în care se găsea mişcarea ultras, duce la profunde modificări în cadrul acesteia. Multe dintre valorile principale, ce stăteau la baza existenţei ultras în trecut, sunt percepute diferit, mai slab, de către noile generaţii şi asta pentru că, "fenomenul ultras" devine "la modă".
După 30 ani de istorie, ultraşii sunt parte integrantă în lumea fotbalului, sunt influenţi şi de neînlocuit, având chiar un rol determinant în strategiile de viitor ale echipelor de club... înlăturarea antrenorilor sau achiziţionarea de jucători.
Şefii-ultras, cum ar fi napoletanul Palummella, se transformă în personaje faimoase iar ultraşii se vor afla tot timpul în centrul atenţiei, şi la bine şi la rău, cântecele lansate de aceştia fiind preluate de transmisiunile tv de mare audienţă dar vor fi folosite şi în marşurile de propagandă electorală.
A doua jumătate a anilor '90 este marcată, în mod fatal, de uciderea suporterului genoan Vincenzo Spagnolo, în ianuarie 1995. Acest tragic episod va pune la grea încercare viaţa însăşi a mişcării ultras, lovită deja de un lent proces de înlocuire generaţională - de la împărţirea peluzelor în mici secţiuni şi apariţia aşa-zişilor "cani sciolti" (= suporterii peluzelor, fără grup de apartenenţă, lipsiţi de mentalitate) până la desfiinţarea unor mari grupuri cu tradiţie ce, până în acel moment, deţineau conducerea galeriilor din care făceau parte.
Cu ocazia întrunirii ultras de la Genova, în urma căreia toate competiţiile italiene de fotbal se opresc, este emis un comunicat intitulat "basta lame, basta infami" (= fără cuţite, fără criminali) şi inspirat din mentalitatea conservatoare a ultraşilor atalantini. Această "regulă" ar fi trebuit să schimbe oarecum modalitatea de înfruntare (luptă) între galerii dar, cum era de aşteptat, în anii următori nu a fost respectată în întregime de noua generaţie - lipsită de o mentalitate sănătoasă şi prea putin dispusă să se conformeze ierarhiilor şi legilor nescrise ce s-au consolidat în cadrul grupurilor ultras încă de la începutul anilor '90.
Cele mai sus menţionate constituie cu adevărat o problemă spinoasă. Oricum, conştientizarea unui asemenea pericol, în speţă, "stingerea" fenomenului ultras (sau, mai corect spus, o redimensionare a acestuia) provocată de înăsprirea violenţei pe stadioane, de conflictualitatea crescândă cu "forţele de ordine" (în plan ultras, acestea sunt numite, printr-un joc de cuvinte, "forţele de dezordine"), de inovaţiile tehnologiei moderne (televiziuniile digitale, "pay-tv" sau "pay per view") şi de dispoziţiile restrictive - cu precădere, "legea interdicţiei accesului pe stadione" sau interzicerea comercializării biletelor pentru suporterii veniţi în deplasări.
"Brigate Gialloblů" (Verona) şi "Fossa dei Grifoni" (Genoa), grupuri de referinţă în Italia, s-au desfiinţat. Justificarea acestora a fost: "Nu ne mai putem identifica cu noile generaţii de ultraşi", lucru ce a generat o adevarată ruptură generaţională, fapt concretizat prin dispariţia unui grup "istoric" - «C.U.C.S.» ("Commando Ultrŕ Curva Sud" Roma) şi prin abdicarea altuia - «Viking-Nab» sau chiar prin "absorbţia" tuturor grupurilor din Peluza Sud Torino de către unul cu o mai mare putere de influentă «Fighters 1977 Black & White». Această perioadă de stagnare, deloc specifică fenomenului ultras, s-a prelungit până în zilele noastre.
Grupul romanist «ASR Ultras», au lansat pe adresa lor de internet un manifest împotriva "fotbalului modern", atrăgând adeziunea multor suporteri, indiferent de provenienţa acestora.
În primele două decenii de viaţă, fenomenul ultras se baza pe o anumită mentalitate ultras ce a fost încălcată, în mai multe rânduri, de noile generaţii.
Coregrafiile spectaculoase, originale dar tot mai costisitoare, reprezintă punctul de atracţie al meciurilor importante, deoarece, în concepţia unui ultras, scenografiile nu pot şi nu ar trebui să lipsească de la astfel de evenimente.
În restul ţărilor europene, conceptul de megacoregrafie este foarte apreciat (imitat chiar), astfel că au fost deschise magazine specializate în producerea şi vânzarea de materiale coregrafice.
Tot în anii '90, au loc modificări în ceea ce priveşte aspectul exterior al peluzelor, multe galerii adoptând stilul britanic, atât de familiar celor din "Brigate Gialloblů" Verona.
Legat de acest lucru, trebuie precizat faptul că în Italia există o contradicţie între adepţii stilului "clasic" italian şi simpatizanţii celui englezesc. Unii au ales o cale de mijloc, încercând să le îmbine...
Din punct de vedere al relaţiilor între grupurile ultras, se evidenţiază o criză a înfrăţirilor. Multe raporturi de amiciţie, consolidate în timp, se destramă. Nu lipsesc şi excepţiile, ca în cazul prieteniilor profunde dintre Genoa-Torino sau Reggina-Bari.
Ultraşii îşi fac mereu simţită prezenţa, în diverse maniere, contra abuzurilor şi a represiunii. Una dintre acestea este împărţirea, în peluze şi nu numai, a revistelor sau a broşurilor de ei realizate. O altă ar fi cea "virtuală" - nenumărate grupuri, mai mari sau mai mici, dispun de un site de internet prin intermediul căruia îşi informează abonaţii şi vizitatorii, în mod continuu.
În noul mileniu, nu există încă un "front comun" care să ţină piept problematicilor ce nu încetează să apară dar, din fericire, pot fi remarcate unele semnale de unitate al celui mai longeviv dintre fenomenele de agregare socială... FENOMENUL ULTRAS!
---------
Continuarea textului de mai sus...
---------
ULTRAŞII "UNIVERSITĂŢII CRAIOVA"
Aşa cum spuneam iniţial, un lucru evident de altfel, până în 1989 galeriile din România au avut mult de suferit din pricina restricţiilor impuse de dictatura comunistă şi, ca o consecinţă logică, erau prea puţin familiarizate cu "ideea de modernism" al fanilor ce domina, mai ales, peisajul stadioanelor din restul Europei.
După Revoluţie, odată cu redobândirea libertăţii de exprimare (pe toate planurile), s-a schimbat inevitabil şi tipologia suporterului român, acesta având posibilitatea astfel să-şi îndrepte privirea către "exterior", primind prin diverse căi din "străinătate", dar prin parcurgerea unui proces foarte lent de asimilare, "informaţiile utile" pentru punerea pe picioare a unei organizări (aproximative, însă), la nivel ultras, asemănătoare celei bine implementate grupărilor ce militează dincolo de graniţe.
Cum era normal, cu aceeaşi problemă, cauzată de reminiscenţele acelor timpuri, ce continuă din păcate să persiste, au fost nevoiţi să se confrunte şi cei din Craiova, chiar dacă istoria galeriei de aici este destul de îndelungată. Pentru asta, vom puncta pe scurt câteva dintre episoadele ce au marcat-o pe parcursul derulării acesteia.
După cum se ştie, Universitatea Craiova ("Ştiinţa", până în 1966) a avut mereu alături un public călduros, entuziast, specific sudului, gata oricând să se sacrifice pentru echipă, văzut de cronicarii vremii ca fiind "al 12-lea jucător" în teren, luând în considerare şi iubirea fără margini pe care suporterii olteni au dăruit-o constant acesteia, prezenţi oricând în tribune într-un număr apreciabil, pentru a susţine-o indiferent de evoluţia şi prestaţia pe care a avut-o în competiţiile interne sau europene.
Trebuie amintit că, pe data de 29 octombrie 1967, a fost inaugurat «Stadionul Central», a cărui capacitate de 37.000 locuri îl făcea să fie cel mai impunător între cele aparţinând echipelor de club din România.
Galeria de atunci, autointitulată «Ajax», era poziţionată la "a doua", sub stema din dreptul liniei ce marchează centrul terenului, pe când, cei mai puţin norocoşi dintre spectatori găseau cu greu un loc pe blocurile aflate în apropierea "arenei".
Fanii se prezentau la meciuri cu fulare, steaguri, tobe, confetti şi, nu în ultimul rând, cu fumigene şi petarde, fiind primii din ţară care au apelat la astfel de materiale pirotehnice.
Iată mărturia venită din partea lui Emanuel Valeriu, în articolul apărut pe 6 iunie 1969: "Într-o săptămână dominată de pregătiri şi curiozităţi gravitând în jurul Campionatelor Europene de Box ne-a fost dat să înregistrăm o veste importantă, care nu se înscrie totuşi în aria de interes amintită. La unul din meciurile de fotbal ale etapei trecute şi-a făcut apariţia pe un teren românesc prima petardă. Ştirea ne-a parvenit pe calea undelor radiofonice prin intermediul unuia dintre cronicarii care asigură săptămânal transmisiunile sportive tocmai de la Craiova. Atunci ne-a frapat nonşalanţa reporterului, tonul uşor amuzat, dacă nu chiar binevoitor, vag patern faţă de această născocire a cine ştie cărui spectator ghiduş, gelos pe arsenalul pirotehnic al tifosilor italieni, ori pe pistoalele mortale din tribunele sud-americane."
Pentru numeroşii iubitori ai Ştiinţei, participarea şi încurajarea ei în deplasare devenise o obişnuinţă.
Cu ocazia unui meci al naţionalei, în Craiova s-a semnalat o altă premieră, prin apariţia primului banner din fotbalul nostru: "Craiova a fost o gazdă ospitalieră pentru întâlnirea dintre reprezentativele de fotbal ale României şi Austriei. Tribunele au fost arhipline, festivitatea de deschidere a partidei a prilejuit momente emoţionante (un amănunt inedit şi pitoresc: la intrarea echipelor în teren, pe toată lăţimea tribunei a II-a a apărut cuvântul «ROMÂNIA» scris din panouri tricolore, purtate de spectatori), dar - din păcate - aşteptările publicului (mai numeros, suntem siguri, decât ar fi fost la Bucureşti) n-au fost răsplătite de factura jocului, nici de rezultat." (Radu Urziceanu, "Sportul", 1972)
Pentru a putea argumenta cele mai sus declarate, cu privire la atmosfera deosebită ce domnea în tribunele stadionului craiovean, am inserat comentariile făcute de unii fotbalişti şi ziarişti.
"Când intrau pe teren şi din 40.000 de inimi se auzea un urlet: «Ştiinţa!», adversarilor le tremurau picioarele şi vroiau să se întoarcă la vestiare. Noi eram «gentlemani» şi le spuneam: «Poftiţi în stadion, după dumneavoastră!»", îşi aminteşte Zoltan Crişan.
"La voi ca la Napoli!", aşa a exclamat Gianfranco Menegalli (Italia), arbitrul confruntării dintre Craiova şi Leeds United, din turul II al Cupei U.E.F.A. (24.10.1979), impresionat de spectacolul din tribune la care a asistat.
"Românii sunt o echipă tare, cu mulţi internaţionali. Nu întâmplător în primul tur au eliminat Fiorentina. Dar altceva m-a pus pe gânduri. Publicul. Atmosfera era fantastică. Am asistat la un derby al campionatului intern, stadionul a fost arhiplin, iar fanii Craiovei crează o atmosferă sud-americană.", interviul luat lui Aimé Jacquet (antrenor - Girondin Bordeaux), în paginile programului apărut înaintea meciului cu "Universitatea".
"Wembley? Nu! Azteca? Nu! San Siro? Nu! Ne aflăm pe "Centralul" oltean, cu nimic mai prejos, astăzi, decât marile stadioane ale lumii prin entuziasmul tribunelor pline vârf, prin ambiţia vulcanică. Steaguri şi steguleţe cu culorile clubului craiovean, pancarde, baloane multicolore, gata să-şi ia zborul spre înălţimi - întreaga recuzită a marilor spectacole fotbalistice..." ("Sportul", joi, 9 decembrie 1982)
"Fericire pe teren. Fericire în tribune. Festival pe Unirii. Strada principală a Craiovei e inundată de olteni. Cu steaguri. Cu tobe. Cu trompete! Cea mai bună şi cea mai iubită echipă de fotbal din România a păşit, printr-o dăruire împinsă până la sacrificiu, în turul IV al Cupei U.E.F.A." (Gheorghe Mitroi, "Scânteia", 9 decembrie 1982, referitor la Craiova-G. Bordeaux)
În ediţia de campionat 1990-1991, Universitatea câştiga eventul dar încetase să mai fie magica echipă care cucerea Europa iar aerul ce se respira în oraş părea a avea o altă densitate, umplut parcă cu ecoul fiestelor din vremea "Craiovei Maxima".
Acea epocă "romantică" se stingea implacabil, fiind substituită de una mai nouă, cu "iz ultras", prin înfiinţarea «Ultras Craiova», grup eterogen ce îi cuprindea pe toţi "pătimaşii" Ştiinţei.
În zona aceluiaşi banner gravitau câteva grupuri-satelit, formate din băieţi mai tineri, fapt ce a dus, în timp, la "instaurarea" unei oarecare diferenţe de mentalitate între membrii nucleului iniţial, provocând desprinderea de acesta în două facţiuni: «Brigada "U"» şi «Commando», unite ulterior într-una singură, numită «C.U.C.S.»., situaţie ce a impus, în 1996, luarea deciziei de renunţare la vechea denumire şi, implicit, de înlăturare a banner-ului, cu ocazia derby-ului cu Rapid.
Băieţii ce alcătuiau, în 1995, «Brigada "U"» (majoritatea elevi ai Liceului Carol I) se vor găsi, trei ani mai târziu, la Craiova-Naţional, în nou-apărutul «Craiova Ultra Group», optând ca la acel meci să se poziţioneze în "Peluza Nord".
În acelaşi an, ultraşii din Bucureşti, întotdeauna aproape de Universitatea - atât la Craiova cât şi în deplasare -, au hotărât să se adune în «Fossa dei Leoni».
Suporterii Craiovei, din Caracal, şi-au realizat propriul banner - «Atomic Lions», importanţa lor în interiorul galeriei fiind incontestabilă, devenind primul grup organizat, din România, ai cărui componenţi proveneau din alt oraş decât cel pe care echipa de suflet îl reprezintă. Denumirea lor actuală este «B.L. - Gruppo Caracal», ca urmare a unirii cu cei din «F.d.L. Bucureşti» şi formarea, mai apoi, a «Blue Lions» - brigadă ale cărei îndrăzneţe aspiraţii constituie motivul pentru care s-a apelat la personalitatea juridică (probabil, singurul caz din ţară), devenind «Fan Club Blue Lions».
Ultraşii olteni suferă o perioadă de tranziţie (`96-`97), intenţionând să părăsească tribuna a II-a şi oscilând între cele două peluze. Paradoxal, suspendarea propriului teren ce a urmat violentelor incidente petrecute, în primăvara lui `97, la faimoasa întâlnire de campionat cu Sportul Studenţesc, au ajutat fanii să se decidă asupra viitorului sector, «Peluza Sud», loc ce i-a găzduit pentru prima dată la derby-ul cu Steaua (câştigat cu 3-2), după epuizarea acelor etape disputate pe teren neutru. La revenire, Peluza a fost încadrată de impresionante dispozitive ale forţelor de ordine.
Grupuleţe precum «White-Blue Boys», «T.N.T. Lions» (ambele din 1996), «Fighters» (1997), «Sud Kaos» (1998) sau «Fronte Ribelle», au rezistat foarte puţin, integrându-se în «B.L.» sau "C.U.C.S." iar anul 2000 a fost privit ca fiind unul mai greu, de căutări, majoritatea tinerilor aderând la "C.U.C.S.", aflându-se în profundă contradicţie cu cei din «C.U.G.».
În câteve rânduri, micile diferenţe de opinie dintre ultraşi s-au accentuat şi au continuat, rezultând o previzibilă ruptură, prin formarea brigăzilor «Freak Boys», în septembrie 2000, şi «Sezione Ultrŕ», în luna decembrie a aceluiaşi an.
Un alt moment de referinţă, este data de 13 octombrie 2001, atunci când, la derby-ul cu Dinamo, grupul ultras «Teste Matte» şi-a făcut intrarea pe "scena" Peluzei Sud, imaginea acesteia modificându-se substanţial, din punct de vedere calitativ.
Apoi, fetele care de-a lungul timpului au frecventat în mod regulat Peluza s-au organizat şi au creat secţiunea «Girls», la scurt timp, succedându-li-se un mic grup de băieţi care s-au lansat în spatele banner-ului «South Maniaks» şi au confirmat astfel că, în acest oraş, lucrurile se află pe un drum bun, având în vedere obiectivul pe care galeria l-a fixat, neoficial însă, ce se axează pe implicarea tinerilor şi participarea acestora cât mai activă în mediul suporterilor organizaţi.
Se ştie că inventivitatea ultraşilor de pretutindeni nu are margini şi trebuie să recunoaştem că, în ultimii ani, şi în România, imaginaţia suporterilor a dat roade uneori iar tendinţa acestora, din ce în ce mai răspândită, de a adopta "modelul ultras" ca figură principală, ne face să credem că, la acest capitol, totul se va desfăşura sub cele mai bune auspicii...
---------
sa-mi bag cracu!
I'll be damn
Cut me off at the knees and call me tripod.
Da nu spui nimic de spart capu' la stelisti. Sau de suspendarea terenului dupa "mult-necesara" hora din teren de la Corabia
they hatin'
diferenta dintre ultras si suporter e ca ultrasii nu au nici o treaba ca suporteri...cei mai multi ultras nu sunt decat niste tarani si tampiti care se duc sa faca echipa si orasu de ras....iauzi ultrasi lol
Este foarte periculos sa fii sincer in conditiile in care nu esti si prost
ala e alt fenomen '' Huligans ''Mesaj iniţiat de DarkBringer_bgl
by ultrase
Cand lupii au muscat flamanzi din noi
O voce - tunet le-a raspuns: Ce vreti pagani, pui de misei?
Oltenia pamantul nostru sfant e sol de lei, nu de catei!
Spalatoria Auto 11 - preturi avantajoase si calitate garantata!
si asa zisii ultrasi cand se duc prin deplasari si se bat,devasteaza etc. nu sunt tot huligans?
Este foarte periculos sa fii sincer in conditiile in care nu esti si prost
Inteleg pasiunea unora fata de Universitatea, dar nu inteleg cum este sa "vezi" un meci prin scarile blocurilor, fugarit de jandarmi, pt ca ai furat un banner sau un steag sau ai crapat capul vreunuia? Suporter sau huligan? Unii se duc la stadion pentru a face tampenii, nu pentru a incuraja echipa. Si sunt din ce in ce mai multi...
they hatin'
la Corabia , un tip din sat (shmecherul satului ) a venit imbracat in tricoul stelei si s-a asezat exact lanaga galeria noastra ; mai mult decat atat a inceput sa ne injure ! A dat dovada de mult curaj , ramanand pe loc atunci cand vreo 4 de la noi au inceput sa se indrepte spre el ! A vrut sa se bata cu ei , dar vazand ca nu prea are sanse de castig a vrut sa fuga ... !Individul a fost prins si a primit ceva pumni , moment in care a lesinat ! (toate ziarele au scris ca stelistul a intrat in coma , ca este in spital , s.a.m.d , si au aratat o poza in care era plin de sange) ! Dupa aproximativ 15 min de la incident , stelistul a venit la stadion cu un BMW si a vrut sa calce 4 de-ai notrii (i-a ratat de putin! ) , s-a dus apoi la mititelu si a inceput sa ceara bani , pe drum a lovit medicul echipei !Da nu spui nimic de spart capu' la stelisti
omul a cautat scandal si a primit ceea ce a vrut !
la meciul de la Motru , nu inteleg ce cautau cei cu bannere cu steaua la meciul dintre Universitatea si Minerul Motru ! Oricum nu au fost incidente , dor s-au sustas 2 bannere !
Partea cu hora , da , nu trebuia facuta in teren
De fapt e "hooligans" dar ce mai conteaza acolo doua litere...sunt unii pe aici care vorbesc de prin ziare si de la TV...mergeti intr-o deplasare sa vedeti situatia reala si apoi acuzati...eu nu sunt ULTRAS...as vrea sa fiu, dar nu am suficienta "nebunie"...baietii astia, pe care ii tot acuzati risca, cheltuie(bani si timp)...si fac asta din dragoste pentru echipa!!! TOT RESPECTUL!!!
Vizionati filmul Football Factory si vedeti acolo ce inseamna HOOLIGANS
bvo Remus!!un suporter adevarat al craiovei!!si cei care nu au fost la meci sa nu mai vb despr5e cele intamplate acolo!(parerea mea) Fortza Stiinta!la Corabia , un tip din sat (shmecherul satului ) a venit imbracat in tricoul stelei si s-a asezat exact lanaga galeria noastra ; mai mult decat atat a inceput sa ne injure ! A dat dovada de mult curaj , ramanand pe loc atunci cand vreo 4 de la noi au inceput sa se indrepte spre el ! A vrut sa se bata cu ei , dar vazand ca nu prea are sanse de castig a vrut sa fuga ... !Individul a fost prins si a primit ceva pumni , moment in care a lesinat ! (toate ziarele au scris ca stelistul a intrat in coma , ca este in spital , s.a.m.d , si au aratat o poza in care era plin de sange) ! Dupa aproximativ 15 min de la incident , stelistul a venit la stadion cu un BMW si a vrut sa calce 4 de-ai notrii (i-a ratat de putin! ) , s-a dus apoi la mititelu si a inceput sa ceara bani , pe drum a lovit medicul echipei !
omul a cautat scandal si a primit ceea ce a vrut !
la meciul de la Motru , nu inteleg ce cautau cei cu bannere cu steaua la meciul dintre Universitatea si Minerul Motru ! Oricum nu au fost incidente , dor s-au sustas 2 bannere !
Partea cu hora , da , nu trebuia facuta in teren
aici ai foarte mare dreptate....unele deplasari ei le platesc si toate cele...asta e sa fii suporter adevarat!!fortza stiinta!!
si ce ti se pare ca am eu cu ei...eu nu am nimik ar fi culmea....
vroaim sa evidentiez ca este o diferenta intre hooligans si ultras
by ultrase
Cand lupii au muscat flamanzi din noi
O voce - tunet le-a raspuns: Ce vreti pagani, pui de misei?
Oltenia pamantul nostru sfant e sol de lei, nu de catei!
Spalatoria Auto 11 - preturi avantajoase si calitate garantata!
cautati-ma pe mess si va dau eu filmuletze cu hooligans
by ultrase
Cand lupii au muscat flamanzi din noi
O voce - tunet le-a raspuns: Ce vreti pagani, pui de misei?
Oltenia pamantul nostru sfant e sol de lei, nu de catei!
Spalatoria Auto 11 - preturi avantajoase si calitate garantata!
ultrasii fac coregrafii si canta tot meciu. cei ca tine se duc la tribuna 2-a (dak se duc si acolo) si ori injura jucatorii aiurea, ori strica coregrafiile planuite de cateva saptamani de tzaranii aia prosti de la galerie
0747.494.155 | 0766.619.473
Badie nu te mai supara fratika
Parerea mea:
Suporterii sunt aia care urmaresc fiecare meci al echipei favorite indiferent daca se duc la stadion sau stau casa comod in fata TV'ului...care se bucura cand castiga si se intristeaza cand echipa pierde...sunt aceia care atunci cand merg la stadion privesc meciu la tensiune maxima si aplauda fiecare reusita (si exemplele pot continua)....iar "Ultrasii" sunt acei tzarani cu 4 clase care se duc la stadion doar pt a-l injura pe Staicu, pe Netzoiu,pe Popescu s.a.m.d...aceia care huiduie atunci cand mingea e la adversar si injura celelalte echipe precum si galeriile lor...aceia care se imprumuta de 200 de mii sau isi amaneteaza telefonu pt cateva zile ca sa faca rost de bani pt a merge intr-o deplasare numai de dragul de a fi plecati de acasa...numai de dragul de a drojdi dintr-o sticla de Bucegi sau una de Polar in spatele unui amarat de autocar pus la dispozitie de cei de la R.A.T...sunt acei timpiti care ne fac echipa de ras pe unde se duc si din cauza carora ne suspenda terenul 3-4 etape...mi-e scarba sa aud cum se lauda ca sunt suporteri adevarati...RUSINE
PS:stiu ca acest post al meu ai va deranja pe cativa dintre membrii acestui forum care se cred "ultrasi"..dar nu m-am putut abtzine...in cele scrise de mine acolo cred ca se regasesc 60-70% din cei care "umplu" stadionu Ion Oblemenco la fiecre meci al Stiintei...asa ca baietzi...daca voi consideratii ca va aflati in ceilalti 30-40% am toata stima pt voi...
Iata cateva variante:
Descarcati varianta potrivita:
Raspunde cu citat
