Pe o scara de la 0(zero) la 5(cinci), cat de mult va place cum arata Gradina Botanica dupa reabilitare?
- 5 - foarte mult
- 4
- 3
- 2
- 1
- 0 - deloc
- Nu ma pot pronunta
"Grădina Botanică din Craiova a fost deschisă, astăzi, oficial, publicului craiovean, după ce a trecut prin transformări majore. Cetățenii sunt încântați de amprenta nouă pusă de municipalitate asupra oazei de verdeață care se întinde pe 12 ha, Botanica fiind în prezent unul dintre cele mai apreciate obiective din Craiova. Vești bune, cel puțin la nivel declarativ, vin și din parte conducerii Universității din Craiova, care spune că vrea și ea să reabiliteze serele.
Ignorată ani la rândul de autorități, Botanica din Craiova a recâștiga admirația vizitatorilor, după ce municipalitatea a convins, din nou, Universitatea din Craiova să-i cedeze dreptul de administrare, la începutul anului trecut. Astfel, Primăria a putut trece, vizibil, la reabilitarea ei, iar rezultatul este mulțumitor. gradina botanica 17
Odată cu reabilitarea, au fost amenajate și câteva noi zone, precum colțul japonez, unde vor fi aduse plante zin zona respectivă, sau aleea îndrăgostiților, care a stârnit deja interesul fotografilor de nunți.
”Astăzi inaugurăm Grădina Botanică. Sigur că ea nu este pe deplin finalizată, pentru că sunt încă niște specii rare de plante care au fost cerute de Universitate și care trebuiesc luate prin licitație publică. Sunt specii rare, care nu se găsesc nici măcar în Europa, sunt de pe alte continente. De asemenea, tot în această perioadă trebuie să ne vină și plăcuțele, care vor trebui să fie puse lângă plante. (…) În rest, ea este în mare parte finalizată, în sensul că s-a decolmatat lacul, a fost o muncă imensă a angajaților noștri, au fost undeva în jurul a 60 de remorci de mâl și de plante care erau pe albia acestui lac. Apa nu este încă limpede, pentru că durează un an să se limpezească după ce se fac aceste lucrări de decolmatare”, a declarat primarul Craiovei, Olguța Vasilescu.
Craiovenii dornici de mișcare au la dispoziție și o pistă de alergare, ”pentru că ne-am dat seama că erau foarte mulți craioveni care voiau să alerge și, atunci, am preferat ca ei să alerge doar în zona din spate, ca să nu îi deranjeze pe ceilalți”, potrivit edilului. ”Mai este un loc de joacă, el apare în proiectul inițial al lui Buia (Alexandru Buia, fondatorul Grădinii Botanice n.r.), pe care încă nu l-am pus la punct, fiindcă tot căutam care sunt cele mai bune variante de a face acest loc de joacă, dacă ne adresăm doar copiilor mici, sunt zece ani, dacă ar trebui să ne adresăm tuturor categoriilor de public, în sensul că am putea să punem niște coșuri de baschet sau porți de baschet, astfel încât să se joace și copii mai mari sau chiar adulții. (…) Mai este puțin de lucru la podețe, de pus un fel de bare, ca să nu cadă copiii în lac, probabil ele vor arăta ca în Parcul Romanescu”, a mai spus Olguța Vasilescu.
De altfel rectorul Universității din Craiova, Cezar Spânu, a afirmat, azi, că, ”în viitorul apropiat”, și serele, aflate în custodia instituției de învățământ superior, vor beneficia de modernizări. ”Grădina Botanică a rămas grădină botanică universitară, se va numi tot Alexandru Buia. Universitatea din Craiova rămâne în această grădină botanică prin serele pe care le are, unde studenții fac practică. E adevărat că trebuie să refacem serele, dar, în viitorul apropiat, o să reușim să le dăm o față așa cum trebuie, pentru că există un disconfort vizual, la cum arată Grădina Botanică acum și cum arată aceste sere”, a declarat Cezar Spînu.
Ceea ce trebuie să știe craiovenii este că, spre deosebire de alte parcuri din oraș, în Grădina Botanică este interzisă călcarea ierbii, decizia fiind pusă pe seama faptului că există plante rare, care trebuie protejate."