Anuntul acestei editii este fulger si ne cerem scuze pentru timpul scurt care va va ramane pentru a stabili daca veti putea veni alaturi de noi. Ne-a luat mai mult prima faza a organizarii, dar cel putin va putem da un intreg set de vesti bune.

Cateva informatii despre editia de anul acesta :

1. Academia de vara Forum IT 2009 va avea loc pe insula de la Capidava (in apropiere de Cernavoda), intre 31 iulie si 9 august.
2. Locul si perioada coincid cu cele ale Academiei de vara Atlantykron, care vor serba 20 de ani de la primul lor eveniment. Noi vom sarbatori 5 ani, adica primul cincinal, dar despre asta la punctul urmator.
3. Pentru ca facem 5 anisori, ne-am gandit sa facem ceva mai special. Nu numai ca lipindu-ne de cealalta academie de vara vom putea sarbatori in comun, dar vom reveni la iarba verde, asa cum am inceput - in 2005. Taxa de participare va fi mult mai mica decat in anii trecuti pentru ca vom sta pe o insula in Dunare, in corturi. Este vorba despre suma de 100 de lei. Corturile trebuie sa vi le achizitionati daca nu aveti deja. Noi am stabilit un parteneriat cu o firma de specialitate si am obtinut din partea lor o reducere de 10% pentru produsele din magazinul lor. Ca sa fiti avizati, singura exceptie de la reducere o face sacul de dormit Coleman Aspen, care deja are un pret redus in categoria din care face parte, pe care proprietarii magazinului au decis sa-l promoveze ca atare pentru toti clientii, nu numai pentru participantii nostri. Pentru a beneficia de reducere, comenzile de corturi + accesorii vor putea fi efectuate doar de pe saitul nostru, dupa inscriere, iar lista de produse recomandate o voi publica in urmatoarele 48 de ore, ca sa puteti face comanda - iar pana atunci va faceti lista.
4. In privinta mancarii, echipa noastra a cazut de acord ca poate fi mult mai bine daca va lasam sa alegeti si sa platiti singuri masa, in functie de consumatie si preferinte. Preturile vor fi bune, furnizorul mancarii "academicienilor" fiind o firma catering pe care oamenii de la Atlantykron o folosesc de ani de zile si sunt multumiti. Din cate am inteles de la colegii nostri, costul estimativ al unei mese este de aproximativ 10 lei.
5. In sfarsit, am ajuns la partea mea preferata - durata evenimentului si programul. Inca suntem in discutii cu vechii nostri parteneri dar si altii, noi, asa ca lista finala o veti vedea cel mai probabil cu aproximativ o saptamana inainte de eveniment. Dar pentru ca implinim 5 ani, ne-am gandit ca anul acesta sa punem mai mult accent pe interactiunea dintre participanti si categoric pe mai multa practica. Putem face asta formand echipe si sa cream ateliere specializate pe diverse tematici, precum programare, hardware, software, presa IT, dar si sesiuni de schimb de idei pentru cei care au proiecte personale sau doresc sa impartaseasca experienta lor. Pentru aceste ateliere va propun varianta crearii echipelor cu sefi de proiecte desemnati chiar din randul participantilor. Practic, cele 8 zile ne vor servi foarte bine planului de aplicatii practice in cadrul atelierelor. Evident, ca in fiecare an, acceptam propuneri si daca acestea se potrivesc pe planurile noastre le vom gasi bucurosi un loc in programul nostru oficial.

Acestea sunt primele stiri. Saitul editiei curente este in curs de dezvoltare si in zilele care va urmeaza il vom burdusi cu informatiile necesare pentru reintalnirea noastra. Va dorim o satapmana buna in continuare si in cazul in care nu reusiti sa ne intalnim anul acesta, va invit la sfarsit de saptamana pe noul sait, sa povestim, sa ne varsam ofurile pe teme de criza sau caldura excesiva si sa ne facem planuri pentru data viitoare. In momentul in care va fi disponibil formlarul de inscriere si cel de comanda de corturi + aferente va voi comunica prin e-mail acest lucru. Datele noastre de contact sunt neschimbate, deci ne puteti gasi folosind pagina de contact. Prima forma a programului va fi publicata in cursul serii care urmeaza, alaturi de ghidul de participare.


SITE : http://tabara.forumit.ro





Pe scurt, aceasta Academie de vara va aduce in fata nume mari precum Microsoft, Asus, NVidia, Intel etc. iar ca participant pot sa va spun doar ca m-am distrat de fiecare data si am avut si ocazia sa-mi sporesc cunostiintele din domeniul IT. O sa dati peste oameni din toate colturile tarii, unii chiar din afara tarii, o sa va imprieteniti cu multe persoane, o sa aveti parte de concursuri cu premii, de prezentari interesante de la nume mari din domeniul IT, o sa aveti parte de distractie, poze si amintiri placute. Asa ca daca sunteti pasionati de IT profitati de ocazie, luati cu voi fratele, sora, catelul, purcelul si CORTUL, inscrieti-va, si ne vedem acolo !!