Dorinţa de a fi fericit este înnăscută în orice om şi fiecare, după structura lui psihică şi afectivă, îşi face o imagine asupra acestei aspiraţii umane, care poate fi privită sub numeroase unghiuri, ca şi viaţa însăşi. Pe orice faţetă a fericirii se întâlnesc câteva elemente care par s-o amplifice, s-o apropie şi s-o facă mai accesibilă, dragostea, succesele, senzaţia de mulţumire sufletească,* satisfacţiile, bucuria inimii. De fapt ce este fericirea? Există posibilitatea ca omul să fie fericit? Fericirea este o stare sufletească de sine stătătoare, care ne transpune dintr-o dată în mijlocul unei atmosfere de extaz, de beatitudine? Omul trebuie să aspire la fericire şi s-o aştepte? Sau poate că fericirea nici nu există, ci doar clipe de viaţă în care o împrejurare, o anumită stare sufletească, un amănunt exterior ne fac să trăim, pentru un scurt moment o profundă şi totală plenitudine afectivă? Nu! Fericirea nu este nicio stare psihică de permanentă încantare, şi nici un mozaic de pietre disparate, culese pe potecile vieţii. Fericirea unui om, în adevăratul sens al cuvântului, este satisfacţia unui ideal de viaţă împlinit. Pentru această fericire mereu reînnoită, mereu prezentă, omul se luptă cu el însuşi, cu slăbiciunile şi defectele lui, cu tentaţiile* şi înclinaţiile lui. Această fericire este o cucerire de zi cu zi, o victorie asupra lui şi a celor ce se împotrivesc năzuinţelor sale, dar este în acelaşi timp o permanentă dăruire, ca şi dragostea. Cu cât bogăţia interioară va fi mai mare şi dăruirea mai deplină, cu atât va fi şi fericirea mai completă.

Va urma..



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.