Având în vedere manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilelor Craiovei 2010, se vor institui unele restricţii temporare de circulaţie, după cum urmează:
- Pentru montarea scenei unde se va desfăşura concertul folcloric din cartierul Craioviţa Nouă, circulaţia rutieră se va închide pe bulevardul Tineretului - tronsonul cuprins între intersecţia cu strada George Enescu şi intersecţia cu strada Magnoliei (accesul la supermarketul Kaufland), începând cu orele 0000 din data de 21 octombrie 2010 şi până în data de 23 octombrie 2010, orele 1200.
În data de 22 octombrie 2010, între orele 1400 – 2400, circulaţia rutieră va fi închisă:
- pe bulevardul Tineretului, între intersecţia cu bulevardul Oltenia (zona Materna) şi intersecţia cu strada Magnoliei;
- pe strada George Enescu, între intersecţia cu bulevardul Tineretului şi intersecţia cu bulevardul Oltenia (la giratoriu).
Traseele de autobuze vor fi ajustate corespunzător restricţiilor impuse.

- Având în vedere faptul că pe carosabilul străzii A.I. Cuza se va desfăşura Salonul Autoshow Oltenia şi vor fi amplasate diverse standuri şi corturi cu prilejul Zilelor Craiovei 2010, circulaţia rutieră se va închide pe strada Popa Şapcă şi pe strada A.I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu strada Arieş şi intersecţia cu strada Unirii, începând cu data de 21 octombrie orele 0600 , până în data de 25 octombrie orele 0600. Practic circulaţia rutieră pe străzile AI Cuza şi Popa Şapcă va fi reluată începând cu data de luni, 25 octombrie 2010, ora 0600.


Traficul rutier, în zonele şi perioadele menţionate va fi deviat pe arterele adiacente.
Rugăm conducătorii auto să se conformeze restricţiilor rutiere ce vor fi instituite.
Mulţumim pentru înţelegere!