Elefantul şi asinul
Elefantul şi asinul,
Amândoi când pui erau,
După cum voia stăpânul
La o iesle se hrăneau.
Elefantul-măgădanul-
Mânca mult peste tain,
Pe când asinul sărmanul
Se mulţumea cu puţin.
Trecu vremea şi crescură,
Cum oricine a crescut,
Unul mare cât o şură,
Altul mic şi amărât.
După grindină cât bobul
Şi nişte veri secetoase,
Proprietarul lor -neghiobul-
Fără nutreţuri rămase,
Supărat merse hainul
Să le spună celor doi:
-Trebuie să scad tainul
La vreunul dintre voi.
Elefantul atunci sare:
-Stăpâne,de la asin
Să iei partea cea mai mare,
Că el mănâncă puţin,
Lui i-ajung două-trei paie,
Că are stomacul mic,
De-i dai apă şi bătaie,
Nu-i mai trebuie nimic!
Atunci stăpânul -amarul-
Ascultând de honănaie,
La asin merse cu parul,
Să-l snopească in bătaie.
Se opuse atunci măgarul:
-Stai ,stăpâne! Ia stai…frate!
Eşti gata să dai cu parul,
Ia gândeşte cu dreptate!
De mic puţinel mi-ai dat,
Ca să-ţi ingraşi elefantul;
Am tăcut şi am răbdat,
El s-a îmbuibat,umflatul.
Şi să nu-l crezi doar pe el,
Când se plânge că nu are,
Foamea ne roade la fel,
Şi p-ăl mic şi p-ăla mare!
Dacă din al lui tain
Iei sfert nu prea simte el.
Nu se-ngraşă,dar trăieşte
Bine,şi ai lui la fel.
Din hrana de zile triste
De-mi iei sfert,sărăcesc rău.
Aşa nu poa’ să reziste
Nici-unul din neamul meu.
Se opri atunci stăpânul,
Şi-ncepu să se gândească,
Cum egal să-mpartă fânul,
Şi corect să-l drămuiască.
…………………………………………
Aşa-i şi-n zilele noastre,
Tot cel gras strigă că n-are,
Cu obraji de neamuri proaste
Şi zmintită nepăsare.
Zeci de ani s-au îmbuibat
Şi ne privesc azi de sus.
Noi am stat şi am răbdat,
Şi cât de rău am ajuns.
Omul din fabula mea,
S-a oprit să chibzuiască,
Hrană vitelor să dea
Aşa-ncât să nu greşească.
În schimb azi conducătorii
Lovesc rău doar in cei mici,
Nu-şi ating susţinătorii,
Parcă ne sunt inamici.
Cum vin ei in faţa noastră
Şi ne mint aşa senini,
Cum că iarba e albastră,
(Ăştia chiar ne cred...asini!),
Şi că din leafa lor multă,
De iei sfert, dă tot atât,
Cum ai lua din leafa brută,
De la unul amărât.!?
In concluzie ,niciodată
Ca acum de rău n-a fost.
Săracă ţară bogată,
Tare eşti condusă prost!
…………………………………………
Am ajuns şi la liman,
Şi MORALA ni se-arată:
Bogatul celui sărman
N-o să-i creadă niciodată.
Nicolaie Dincă
Epigrama fără conotaţii
(„mulţumindu-i” lui csibi barna)
Văzurăm c-a spânzurat,
A Tribunului momâie,
Şi-am simţit ce i-am fi dat:
I-am fi dat cu toţi tămâie,*
Fiindcă este plin de draci.
Nu ştiu cum de-l rabdă ţarna!...
De-azi pe unu' prost să-l faci,
Nu-i zici "PROST BÂRNă " ci...BARNA !
N.B. *cei mai vehemenţi pot schimba cuvântul,cu altul care să rimeze corespunzător....Cred sincer că unii români şi-ar fi dorit mai mult decât atât,atunci când au văzut gestul "prietenului "nostru
N.D.Morunglav.
Raspunde cu citat
