- EUR
- 4,9772

-
Proiectul politic al lui Marius Oprescu poate fi pus în practică de… Darius Vâlcov
„Prioritatea noastră nr. 1, ca partid, este să avem primar PSD la Primăria Municipiului Slatina”, ne-a spus recent, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PSD Olt, d-l Paul Stănescu. Declaraţia respectivă conţine, în esenţă, un grad de generalitate, din care se pot extrage mai multe „chei”. Primul înţeles, la îndemâna maselor largi populare, este - nu-i aşa? -* acela prin care „marele” PSD municipal şi-ar dori, în al doisprezecelea ceas, să dea primarul Slatinei. Al doilea cifru poate fi dezlegat în ideea că, PSD Olt va câştiga competiţia din USL (PSD+PNL+PC), numindu-şi un candidat capabil să-l bată pe Darius Vâlcov (PDL). A treia variantă, pe care d-l preşedinte Paul Stănescu o ţine la secret (oops – aţi auzit de Polichinelle, nu-i aşa?), în partea de primăvară a inimii sale social-democrate este una care circulă pe buzele tuturor: ideea ca Darius Vâlcov, primarul în exerciţiu al Slatinei, să candideze la Primărie din partea celor trei roze.
Liderul PSD Olt (cotat într-un ziar din Vâlcea ca fiind mult mai dotat spiritual şi politic decât omologii săi din Vâlcea şi Argeş, Câlea şi respectiv Tecău – vezi în „Criterii politice” articolul „Jos Pălăria, d-le Stănescu”, de Mircea Mărgărit), după cum se vede, are un limbaj politic tridimensional, abil şi pragmatic, care decurge din zicala: „În politică, niciodată să nu zici niciodată!”.
Probabil că această teză, cu „Darius Vâlcov - primar PSD”, pare monstruoasă şi imorală pentru unii şi, apoi, normală, chiar firească, pentru alţii. Şi unii, şi ceilalţi dau dovadă de raţionalitate când gândesc aşa, însă mi-aş permite câteva argumente în favoarea celor care consideră că „soluţia Vâlcov” la PSD Olt este una care vine aproape de la sine. În primul rând, această idee are ca infrastructură „ecumenismul” de care cei doi lideri au dat dovadă în realizarea unor proiecte comune privind Sănătatea din Olt. Au depăşit anumite bariere ideologice, fapt pe care electoratul (atât cel roşu, cât şi cel portocaliu) l-au considerat ca fiind unul de bun augur. Un alt argument care ar putea să conteze în această ecuaţie (Darius Vâlcov – PSD) ar fi acela că primarul nostru de toate zilele stă foarte bine în sondaje (peste 55%), domnia-sa nefiind un zelos activist portocaliu, în aceste vremuri de restrişte şi jale… Dimpotrivă, pe scara valorilor politice din PDL, Darius Vâlcov a fost poate cel mai echilibrat lider democrat-liberal (atenţie: în plan naţional!!!), tratându-şi concitadinii cu respect şi dăruire, aşa cum a făcut întotdeauna. Şi vă dau, imediat, şi un exemplu. Nu Darius Vâlcov a fost cel care a susţinut, la Olt, cu mânie proletară, desfiinţarea Spitalului de la Drăgăneşti, ci un traseist din UNPR, vândut diavolului, care – până mai ieri – îşi ţinea conferinţele de presă cu cătuşele pe masă. Cătuşe pe care i le făcea (metaforic vorbind) cadou edilului nostru slătinean. Aţi ghicit, e vorba de Andrei Iordache, cel pe care Darius Vâlcov (cu abilitatea-i binecunoscută) l-a pus să scoată castanele din foc cu mâna lui. O, Andrei Iordache, o sancta naivitas…
Nu ştiu cât bine şi cât rău le fac celor doi politicieni (Darius Vâlcov şi Paul Stănescu), aruncând pe piaţă această variantă posibilă (nici nu mă interesează!), ştiu însă că nu-i exclus ca proiectul lui Marius Oprescu „Tu alegi din respect pentru cetăţean!” să fie pus în practică de Darius Vâlcov. Hălăi-şa!
*
Sursa: gazetanoua.ro