Prin ’90, pare-mi-se, oracolul din Dămăroaia prorocea s-o lăsăm mai moale cu iluziile şi beneficiile libertăţii, că va să mai curgă ceva vreme, cam vreo douăzeci de ani, până ce România să se scheme că e stat european dezvoltat şi democratic. Anii au trecut ca apa, vorba autorului Baladelor vesele şi triste. Suntem deja intraţi în cel de-al 22-lea crug postdecembrist. Cu ce s-a ales amărăşteanul de la Dunărea de jos, „muncitor cu sapa”, din această curgere inexorabilă, din zbaterea halucinantă sub vremi? Trăgând linie, cuantificând beneficiile şi scăzând paguba şi potlogăriile diriguitorilor, constaţi că bilanţul e întristător. Nici la ora de faţă salariile, minimum şi mediu pe economie, n-au ajuns la nivelul acelora de pe timpul bâlbâitului. Dacă acesta ar învia din morţi şi ar intra în competiţie electorală cu actualii lideri emanaţi, 65 la sută dintre români (conform unui barometru sociologic de acum câteva luni) i-ar da câştig de cauză, trimiţându-l la plimbare, înapoi la flota mătrăşită şi scufundată, până şi pe genialul domn Băsescu.


Cum să explici o asemenea realitate, chiar şi acum în Săptămâna Patimilor? Săptămâna Mare şi Luminată în care se cuvine să fim mai înţelepţi, mai senini, mai iertători, mai împăcaţi cu lumea şi cu cei de sus, care ne fac legi şi ne pun biruri? Legi proaste, cu dedicaţie pentru ei şi interesele lor, biruri mai apăsătoare decât în oricare altă ţară comunitară. Ne-au fericit de-a lungul acestor ultime două decenii cu... patriotismul lor, cu „sacrificiul” lor pe altarul binelului public şi al interesului naţional, cu... expertiza lor managerială* şi instituţională, când guvernări de stânga, când guvernări de dreapta. Retorica politicianistă a cultivat cu obstinaţie ideea, şi o face şi mai zgomotos astăzi, sub flamurile portocalii, că stânga autohtonă e malefică şi contra-productivă, spre deosebire de dreapta, care e mirifică, reformatoare şi promotoare a prosperităţii. Să facem recurs la istoria noastră recentă şi să vedem cât de corectă şi cinstită este această judecată simplistă, în alb şi negru! Primul deceniu cu administraţiile Iliescu şi Constantinescu adusese România în pragul incapacităţii de plată. Nici stânga, nici dreapta nu s-au încumetat să înveţe lecţia poloneză.* Au urmat opt ani de relansare economică şi de relativă

prosperitate, cu guvernările Năstase şi Tăriceanu. În fine, ne-am pricopsit cu catastrofala epocă Băsescu-Boc.

*

Ce s-a câştigat economic şi instituţional în două legislaturi (2000-2004; 2004-2008) au bulversat, dat înapoi şi distrus „reformatorul” împreună cu pedelii dumnealui. El şi portocaliii urlă pe toate canalele media că sunt singurii lucizi, curajoşi şi responsabili, exponenţii bunei guvernări, care face „binele” pentru ţară. Ce fel de bine o fi acela prin care transferi toată apăsarea crizei, toată suferinţa, pe seama populaţiei pauperizate, condamnate să suporte tăieri năucitoare de venituri, şomaj, închideri de şcoli şi de spitale, falimente pe capete în sectorul IMM-urilor, scumpiri, în vreme ce partidul şi clientela îşi distribuie resursele şi îşi rotunjesc conturile bancare? Pe lângă actualii îmbuibaţi ai dreptei pedeliste, foştii baroni PSD sunt mici copii. Cine-şi mai poate măsura prosperitatea şi norocul porcesc în bisnisuri de succes, la vreme de criză, cu alde Videanu, Berceanu, Pinalti, Falcă, Lenuţa Udrea, Cocoş, Blejnar, Popoviciu sau Căşuneanu? Pentru ăştia şi ai lor, dreapta e chiar lucrativă şi minunată!



Sursa: gazetanoua.ro