Marcator al primului gol în partida pe care aluminiştii au câştigat-o cu 2-1 în faţa celor de la Gaz Metan CFR Craiova, atacantul Daniel Ene a fost desemnat de suporteri cel mai bun fotbalist al echipei slătinene în sondajul gazetanoua.ro. Jucătorul de 19 ani a primit 31,3% dintre voturi, fiind urmat în acest clasament de Anghelina, cu 10,9%, în timp ce pe poziţia a treia s-au situat Quist şi Precup, ambii cu câte 9,4% din opţiunile cititorilor on-line. După întâlnirea cu Mureşul Deva, este pentru a doua oară în acest retur de campionat când Ene e declarat de susţinătorii formaţiei locale „jucătorul meciului”.



Sursa: gazetanoua.ro