- EUR
- 5,1032

-
Bobeş îl susţine pe Blaga pentru şefia PDL
Primit de viceprimarii Anghel şi Bălăşescu, fiindcă Vâlcov este bolnav...
Vasile Blaga a fost întâmpinat pe scările sălii de spectacole a Colegiului Nicolae Titulescu de către vicepreşedinţii PDL Olt şi viceprimarii Slatinei, Ana Anghel şi Dan Bălăşescu. Candidatul şi-a susţinut moţiunea în faţa a aproximativ 200 de pedelişti olteni, în spatele uşilor închise, dincolo de care răzbăteau frecvent aplauze frenetice. Alături de acesta s-au aflat Sorin Frunzăverde, preşedinte PDL Caraş Severin, deputatul Cristian Boureanu, şi, cu o jumătate de oră întârziere, senatorul Radu Berceanu.
„Împreună cu colegii din grupul de sprijin şi cu domnul Frunzăverde, avem o moţiune comună, am avut ocazia de a prezenta programul nostru politic «O Românie dreaptă, o Românie europeană», colegilor de la Slatina, din organizaţia Olt. Cred că a fost o întâlnire foarte reuşită, cu o participare foarte activă, şi sperăm că am reuşit să-i convingem să ne voteze”, a declarat Blaga, la ieşirea din sală.
Întrebat despre lipsa preşedintelui PDL Olt, primarul Slatinei, Darius Vâlcov, Blaga a spus: „Am înţeles că este bolnav, şi nu e prima dată când are probleme de sănătate anul acesta”.
*
Despre faptul că Vâlcov şi-a declarat deja susţinerea faţă de contracandidatul Boc, în ciuda faptului că a fost sprijin necondiţionat pe vremea când era ministru al Dezvoltării, Blaga a spus sec: „Fiecare vede viitorul partidului în felul lui, e un vot dintre cele 1.408, alegerile sunt libere, fiecare votează conform conştiinţei lui”.
Bobeş a criticat Guvernul Boc
Conform unor surse din interiorul PDL Olt, aflate în sală, senatorul de Olt Marin Bobeş a criticat dur guvernul condus de Emil Boc. Mai mult, Bobeş şi-a exprimat public susţinerea faţă de Blaga, cu menţiunea că va avea de partea sa şi alţi delegaţi de la Olt, la Convenţia Naţională de pe 14 mai.
Sursa: gazetanoua.ro