Popa spune că spiritele au fost încinse şi de antrenorul grupării gazdă, Ştefan Nanu, iar din tribună s-a aruncat în teren cu diverse obiecte.

*

„S-a termina 0-0, aşa cum s-a zis, ca între prieteni. E un rezultat bun, având în vedere atmosfera creată la acest meci. Antrenorul lor, Nanu, a făcut un circ total, ar fi trebuit trimis în tribună de arbitru încă din minutul 10. Spectatorii au aruncat în teren cu sticle, brichete. Nu pot să spun că Motru ar fi fost motivată de altcineva, cel mai mult au fost motivaţi de noi. Cred că Nanu a fost supărat că nu i-am întrebat nimic”, a declarat Marius Popa.

*

„A fost cea mai agresivă echipă”

*

Antrenorul formaţiei de la malul Oltului spune că gorjenii au prestat un joc dur în această întâlnire.

*

„A fost un joc disputat în condiţii deosebite, exact ca pe vremuri, cum se întâmpla la Motru, Mătăsari şi în toată Valea Jiului. Noi am primit galbene care nici n-au fost, iar la faulturi ale lor de roşu abia dacă luau câte un galben. A fost cea mai agresivă echipă din câte am jucat, pentru ei nu a contat decât să câştige, indiferent de mijloace. Un joc cu coate primite după cap, lovituri în coaste, împingeri, tălpi pe picioare”, a mai declarat Popa.




Sursa: gazetanoua.ro