- EUR
- 4,9775

-
Alro, confruntare pentru Liga I cu Mioveni
După prestaţiile reuşite pe care elevii lui Corneliu Papură le-au avut în returul de campionat pe „1 Mai”, publicul slătinean ar putea urmări un meci spectaculos şi în acest week-end. La malul Oltului vine ocupanta poziţiei a treia în ierarhia seriei, CS Mioveni, grupare ce şi-a anunţat încă de la începutul sezonului intenţiile de a accede în Liga I. Întâlnirea de duminică poate fi una de totul sau nimic pentru ambele combatante, aluminiştii având doar varianta unui succes pentru a mai putea spera la ocuparea unuia dintre locurile promovabile.
„Se simte oboseala, dar tratăm meciul la victorie”
Preşedintele executiv al celor de la Alro, Jane Niţulescu, speră ca fotbaliştii aflaţi sub comanda lui Papură să treacă peste dezamăgirea rezultatului din jocul cu ACU Arad şi să se impună în faţa echipei antrenate de Ionuţ Popa.
*
„Se simte oboseala, venim după o deplasare lungă, dar antrenorii vor şti să gestioneze situaţia. Vor face recuperare, antrenamente probabil mai uşoare, astfel încât la ora jocului cu Mioveni să nu fie probleme. Ne aşteaptă un meci greu, pe care îl tratăm la victorie”, a declarat Niţulescu.
Pentru acest meci, Papură nu va putea apela la serviciile lui Vodiţă – suspendat. Partida desfăşurată în turul campionatului s-a încheiat cu o victorie in extremis a argeşenilor, care s-au impus cu scorul de 2-1 graţie unui gol înscris în minutele de prelungire. Întâlnirea dintre Alro Slatina şi CS Mioveni se va disputa cu începere de la ora 12.00 şi va fi condusă de o brigadă de arbitri având următoarea alcătuire: Ionel Ivan (Brăila) - la centru, Dragoş Iliescu şi Daniel Mitruţi (ambii din Craiova) – asistenţi. Observatorii meciului sunt Sorin Altmayer (Timişoara) şi Gheorghe Nedelescu (Craiova).
Sursa: gazetanoua.ro