Cum aţi caracteriza perioada petrecută la CSM Slatina?
Locul meu de muncă în cadrul unei echipe trebuie să fie de stabilitate. La CSM am avut parte de linişte, iar dacă îţi doreşti performanţă, se poate. Ceea ce am şi reuşit de altfel.

V-aţi despărţit pe cale amiabilă, ar fi posibilă o revenire a dumneavoastră la CSM?
Încă nu mi-am încheiat litigiile cu CSM Slatina. Contractul meu cu echipa nu s-a încheiat, mai sunt anumite lucruri de pus la punct, îi aştept să vină la discuţii.

Oficial faceţi parte din staff-ul echipei?
În momentul în care doreşti să reziliezi contractul este nevoie de ambele părţi. Verbal ne-am înţeles, cel puţin eu am fost de acord, urmează şi scris. Eu sper să ne despărţim pe cale amiabilă, pentru că rău nu am făcut, ci numai bine.

Aţi putea reveni asupra deciziei?
Niciodată să nu spui niciodată. Nu poţi să ştii, deocamdată suntem în litigiu, vom vedea.

Cât la sută este meritul dumneavoastră pentru că echipa a promovat?
Pe mine nu mă interesează lucrurile astea, lăsăm timpul să decidă. De fapt, pe unde am trecut eu nu întâmplător s-a reuşit performanţă, însă nu vreau să iau din meritele nimănui, ale jucătorilor sau ale antrenorului.

S-a speculat că CSM a câştigat puncte prin anumite jocuri de culise. Ultimele acuze venind după meciul cu Motru. Cum comentaţi?
În fotbal se speculează foarte mult, este uşor să arunci cu noroi. Aici este vorba despre munca staff-ului tehnic, ambiţia jucătorilor, sunt lucruri care au dus la performanţă.

În momentul de faţă vă mai implicaţi în fotbal?
Aştept să văd ce se întâmplă, să îmi reziliez contractul cu CSM. Am câteva propuneri de la alte echipe. Este vorba despre o echipă din Divizia B şi două din C, dar nu pot să dau nume.

Cum vedeţi parcursul grupării slătinene în Liga a II-a?
Mă bucur că în Slatina se realizează o a doua promovare. Trebuie să-şi formeze un lot competitiv pentru Liga a II-a pentru a nu avea sincope. Cu siguranţă fără şaşe, şapte jucători nu pot rezista la Divizia B.

Cum vedeţi confruntările dintre CSM şi Alro în sezonul următor?
Prefer să nu comentez despre duelul lor, am pus suflet la ambele echipe şi îi las pe alţii să dea pronosticuri.



Sursa: gazetanoua.ro