Minutul 67 al întâlnirii desfăşurate sâmbătă, pe stadionul „1 Mai”, a adus cea mai controversată fază a jocului, la scorul de 1-1 Dulcea reluând în plasă o minge respinsă în faţă de goalkeeper-ul formaţiei oaspete, gol care era însă anulat pe motiv de ofsaid. Atacantul grupării slătinene nu poate fi sigur dacă reuşita sa a venit dintr-o poziţie regulamentară, însă consideră că maniera de arbitraj în condiţiile prezenţei în tribună a viitorului şef al CCA, Ion Crăciunescu, nu anunţă nimic bun în continuare.

*

„E greu să-mi dau acum cu părerea despre acea fază. Eu ştiu că eram în spatele fundaşului care a venit să-l blocheze pe Gabi Precup. Însă nu sunt 100% sigur că golul a fost valid. Oricum, dacă schimbarea din arbitraj presupune ce s-a întâmplat la acest meci, e greu să mergem înspre bine”, a punctat Dulcea.

„Păcat că trec punctele pe lângă noi”

Jucătorul grupării de la malul Oltului spune că evoluţia echipei în prima parte a disputei nu îi îndreptăţea pe aluminişti să-şi treacă în cont cele trei puncte, însă în urma prestaţiei din actul secund acestea ar fi trebuit obţinute.

*

„După prima repriză nu cred că meritam să câştigăm, dar după ce a fost în a doua, eu zic că da. Am mai avut o ocazie mare, dar m-a prins static, n-am putut să imprim forţă mingii, am vrut s-o plasez cu capul, iar portarul a prins. Va veni şi ziua când voi marca, însă e păcat că trec punctele pe lângă noi. Jocul n-a fost chiar atât de rău, dar la felul cum s-a arbitrat, e greu să câştigi. Lumea a văzut ce s-a întâmplat, în tribune toţi au fost revoltaţi. Cum e posibil ca într-un meci acasă să nu primeşti o lovitură liberă mai aproape de careul lor, iar la ei orice contact în jumătatea noastră se dădea fault. Am mai şi ieşit cu trei-patru jucători accidentaţi: Precup are o tăietură pe tibie, Vişa glezna umflată, lui Coman i-au rupt umărul, şi eu am primit o lovitură în coaste”, a adăugat Adrian Dulcea, care speră ca Alro să se impună în partida din viitoarea rundă a sezonului.

*

„Avem o victorie în opt etape. Mergem la Deva să câştigăm, să ne recuperăm punctele pierdute. Am jucat patru meciuri acasă şi n-am câştigat niciunul, înseamnă că ceva nu funcţionează bine. Dacă o să continuăm pe aceeaşi linie, normal că vom avea probleme cu retrogradarea, însă eu zic că valoarea lotului nu este de coada clasamentului. Trebuie să începem să adunăm puncte”, a mai declarat atacantul formaţiei slătinene.



Sursa: gazetanoua.ro