- EUR
- 4,9774

-
Bercea, la al treilea judecător
Preşedintele instanţei de la Tribunalul Olt, care îl judecă pe Sandu Anghel în procesul în care este acuzat de tentativă de omor împotriva unui nepot al său, s-a schimbat din nou joi. Interlopul a ajuns la cel de-al treilea judecător, Ileana Dan, după ce a fost judecat de Liliana Oprea, şefa Secţiei Penal a Tribunalului Olt, şi Carmen Marinescu. Motivele schimbării sunt însă necunoscute. Primii doi magistraţi care au instrumentat acest caz au aprobat câte o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu interdicţia de a părăsi localitatea. Bercea n-a avut acelaşi succes cu judecătoarea Ileana Dan, care a respins o astfel de cerere a avocaţilor săi chiar la ultimul termen al procesului. Mariana Ştefan, unul dintre apărătorii lui Bercea, a rămas uimită de această modificare şi a solicitat un alt termen, cererea fiindu-i respinsă.
*
„Cerem acest lucru pentru a avea o continuitate, luând în considerare că trebuie administrate probe importante”, a declarat avocatul.
Sursa: gazetanoua.ro