Anvelopele de iarnă trebuie să fie inscripţionate cu M şi S, în caz contrar şoferii riscă de la 9 la 20 de puncte-amendă, respectiv între 603 şi 1.340 de lei, sancţiunea contravenţională fiind însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare. Poliţia Română informează că pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, cauciucurile trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia „all seasons”. Prin Ordonanţa Guvernului 5, din ianuarie 2011, au fost modificate prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, introducându-se obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă. Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
cvlpress.ro