Primul succes de pe teren propriu din acest sezon speră să reprezinte momentul cheie al ascensiunii, decarul aluminiştilor dorindu-şi ca până la final să fie obţinute toate punctele puse în joc şi speră ca victoria obţinută cu FC Argeş să reprezinte descătuşarea.
Mijlocaşul formaţiei slătinene este de părere ca blocajul psihic a fost depăşit, iar până la finalul turului să fie obţinute cât mai multe puncte din cele cinci partide câte au mai rămas de disputat.

*

„Ne dorim din tot sufletul ca după victoria asta să ne revenim, sper să fie momentul psihologic pentru că am spart gheaţa pe teren propriu, sper să o ţinem tot aşa, acum totul depinde numai de noi. Ne dorim să câştigăm toate meciurile până la final, acum să vedem ce putem face. Suntem pe un drum bun, avem moralul ridicat după victoria aceasta, sper să o ţinem tot aşa”, a declarat căpitanul celor de la Alro.

„Va fi un meci greu cu Juventus”

Sâmbătă, Alro întâlneşte, în deplasare, una dintre contracandidatele în lupta pentru evitarea retrogradării, Juventus Bucureşti. Misiunea aluminiştilor nu va fi deloc uşoară, însă căpitanul celor de la Alro este încrezător în victorie.

*

„Clasamentul este foarte strâns, de la locul 14 până la locul trei sunt decât vreo 5 puncte, sunt şi ei acolo în subsolul clasamentului, îşi doresc să câştige, să urce în clasament, mai ales că joacă acasă, va fi un meci greu, dar sper să ne mobilizăm şi având în vedere că în ultimele etape în deplasare am câştigat, sper să câştigăm şi acum”, a mai spus decarul grupării slătinene.
*



Sursa: gazetanoua.ro