Mărinică Dincă a rămas fără atribuţii, potrivit dispoziţiilor lui Antonie Solomon, iar Andreea Meilă, consilierul de imagine al viceprimarului a rămas fără serviciu, după ce i-a urat acestuia să rămână “un fel de Robin Hood care încalcă şi reguli pentru binele craiovenilor, mai ales când acestea nu sunt fundamentate ”.




După ce primarul Craiovei, Antonie Solomon, a dispus încetarea atribuţiilor lui Mărinică Dincă, a urmat comunicatul de presă prin care acesta îşi expunea punctul de vedere. Doar ca în mail-ul trimis către presă, consilierul de imagine a uitat să şteargă şi indicaţiile adresate viceprimarului.


“ Comunicatul e în ataşament. E o singură dată de completat, data deciziei. Tonul e foarte puternic tocmai pentru că e scris. Dacă îl veţi vorbi, aş vrea să îl repetăm înainte la telefon. Oricum, dacă se impune conferinţă la cererea lor, va fi o conferinţă blitz, în care nu răspundeţi la mai mult de 3 întrebări la obiect.


Nu intrăm în detalii derizorii de genul eliberat birou, predat gestiune etc. Ne referim strict că PENTRU BINELE ACESTUI MUNICIPIU, NU MĂ VOI SUPUNE UNEI DECIZII ARBITRARE ŞI NEFONDATE.


La final, ar trebui să rămână toti cu impresia că rămâneţi un fel de Robin Hood care încalcă şi reguli pentru binele craiovenilor, mai ales când acestea nu sunt fundamentate”.


Din această cauză, Andreea Meilă şi-a pierdut postul de consilier de imagine. “Am dat încredere unei tinere de 20 de ani, dar din păcate, ieri, a făcut o greşeală regretabilă şi de aceea am încheiat orice colaborare cu ea”, a declarat, astăzi, Mărinică Dincă. Cu privire la încetarea atribuţiilor acesta a precizat: “ Nu mai am atribuţii să semnez acte, dar promit că o să mă găsiţi mai puţin la birou şi mai mult pe şantier”. Mărinică Dincă a rămas viceprimar al municipiului Craiova, fiind ales în această funcţie de către Consiliul Local.


Roxana Fiertu




Sursa: jurnalulolteniei.ro