- EUR
- 5,0320


- Forum
- Forumnet
- Arhiva Stiri
- Locale Marcel Popescu: „Ştiinţa a fost dezafiliată abuziv“Locale Marcel Popescu: „Ştiinţa a fost dezafiliată abuziv“"/>
-
Marcel Popescu: „Ştiinţa a fost dezafiliată abuziv“
Fostul preşedinte al Universităţii Craiova, Marcel Popescu, consideră că s-a comis un abuz atunci când Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului oltean.

Impresarul Marcel Popescu a făcut primele declaraţii după implicarea DNA în cazul dezafilierii Ştiinţei. „Constat că, în rechizitoriul prezentat celor chemaţi la DNA, capetele au fost formulate exact, cu precizie chirurgicală de către procurori. Am sentimentul că Universitatea Craiova a fost dezafiliată abuziv, fără niciun fel de justificare. Universitatea Craiova nu a făcut nimic ilegal. Sunt cluburi din Europa care au făcut acelaşi lucru, acţionând federaţiile în instanţele civile şi cerând chiar sancţionarea preşedintelui UEFA, Michel Platini. Aceste cluburi, însă, au fost reprimite chiar în grupele Europa League. Sunt convins că Universitatea Craiova va fi reprimită. O logică elementară mă determină să fac urmatoarea premoniţie: va fi reprimită, constatându-se un abuz. Iar dacă se va întampla aşa, din păcate, de aici se pot întâmpla multe lucruri neplăcute“, a declarat Marcel Popescu pentru la Sport Total FM.
Mihai Craioveanu
Sursa: jurnalulolteniei.ro
Last edited by Moderator; 29-10-2011 at 20:16.