Cum veştile bune sunt rare şi inadecvat primite, iată o ştire proastă: avem o secetă neobişnuită, pentru ultima lună a toamnei calendaristice. O secetă ameninţătoare pentru firavele semănături de toamnă, acolo unde producătorii agricoli s-au hazardat în investiţii garantate doar de Cel de Sus. Şi absenţa prelungită a precipitaţiilor, specifice momentului calendaristic, era ultimul lucru care ne lipsea. Se vorbeşte puţin de această întorsătură a lucrurilor, care pune în discuţie pâinea anului viitor. Pentru foarte mulţi. Şi asta într-o ţară cu potenţial agrar, nu lipsită odinioară de „o armă la picior”, în faţa secetei, care era sistemul de irigaţii, putem folosi pluralul, pus relativ la punct, amenajat cu fonduri consistente, luate de la organismele financiare internaţionale, returnate printr-un imens efort, de acum cunoscut. Pământul e chel, însetat şi sună a tingire când dai cu tocul încălţărilor. E o toacă a foamei, care pândeşte insidios. Meteorologul Ion Marinică, un cercetător de excelentă reputaţie la Centrul de Meteorologie Regional Craiova, nu se impacientează peste măsură şi consideră că „suntem într-un an agricol atipic”, unul la câţiva ani, în care nu se înregistrează maximul de precipitaţii ale anului în lunile de toamnă.

Rezervele de apă în sol sunt, însă, epuizate şi deficitul de umiditate este imens, susţin pedologii. Tractoarele nu mai ară, ci decupează bolovani imenşi, negri şi asimetrici. O singură îngrijorare, deşi nu era singura, la criza economică ne referim, nu părea suficientă. Era nevoie şi de o îngrijorare pe care ne-o dă ziua de mâine. Buletinele meteo au ajuns anacronice, tot vorbind despre timp frumos şi timp urât. Adică timp de o imorală frumuseţe şi de o inadecvată urâţenie. Ori, pentru mulţi dintre noi, care trăiesc exclusiv de pe urma pământului, există doar timp necesar şi timp potrivnic. Frumosul şi urâtul sunt noţiuni estetice mult mai relative. E o secetă prelungită şi neliniştitoare în Dolj. Se vorbeşte puţin despre ea, semn al unei anormalităţi cu care ne-am obişnuit. Apele interioare şi-au redus vizibil debitul, matca Jiului s-a înjustat, încărcându-se de limbi de nisip rău prevestitoare. Mi se pare superfluu să mai demonstez că avem o toamnă de o absurdă inadecvare, care a ucis multe nădejdi. Şi vremea de afară o simţim şi în sufletele noastre, chiar dacă policromia pădurii, la marginea unei toamne îmbătrânite, încearcă să aline îngrijorările autentice. Tot mai multe la număr.

cvlpress.ro