Datorită descoperirilor din ultimele două sute de ani, astăzi, viața noastră se învârte în jurul calculatorului și a mediului virtual. Școlile din România au fost dotate cu calculatoare, iar noile generații s-au născut cu calculatorul în casă, astfel că preocupările copiilor sunt legate, în cele mai multe cazuri, de dezvoltarea aptitudinilor pentru utilizarea acestor sisteme de calcul. Pentru a putea ține pasul cu cei mici, cadrele didactice caută să-și dezvolte continuu abilitățile din domeniul IT pentru a-și perfecționa metodele de predare la clasă.

În acest sens, Fundaţia EOS - Educating for an Open Society România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Microsoft România organizează în perioada 17-18 octombrie 2009 Forumul Inovatorilor în Educaţie, ediţia a III-a.

Tema ediţiei din acest an este “Comunitate, colaborare şi tehnologie inovativă în şcoli”.

Evenimentul se va desfăşura la Centrul de Afaceri din Timişoara, b-dul Eroilor de la Tisa nr. 22.

Forumul Inovatorilor în Educaţie este o propunere adresată cadrelor didactice care folosesc în mod inovativ tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) la clasă. Potenţialul creator al educatorilor este astfel stimulat încât să exploreze şi exploateze tehnologii moderne, cu scopul de a pregăti tinerii pentru viaţa în societatea informaţională şi în Economia Bazată pe Cunoaştere.

Forumul va cuprinde o expoziţiei-concurs de proiecte educaţionale în domeniul utilizării noilor tehnologii în procesul instructiv-educativ.

Cadrele didactice interesate sunt invitate să participe la forum, fie cu proiecte educaţionale la concursul de proiecte, fie în calitate de delegaţi.
Înscrierile au loc până luni, 12 octombrie 2009.
Spaţiul virtual al Forumului este: http://fie2009.spaces.live.com/.

Contact pentru participanţi:
Fundaţia EOS Romania, Secretariatul Forumului
Adresa: Str. Treboniu Laurean nr. 5, Timişoara
Telefon: 0256-498172; 0356-411576; Fax: 0356-411577
E-mail: office@eos.ro; diana.gligor@eos.ro
Persoană de contact: Diana Gligor

Contact pentru presă:
Classic Brands
Telefon: 0744-373521
E-mail: anca.iordache@classicbrands.ro
Persoană de contact: Anca Iordache