Deschid masina dar stiu deja ca nu am chef. Stiu dinainte ca nu pot,azi... Simt ca nici nu vreau, nici nu sunt in stare. Condusul face parte din mine, si totusi... Dar ce se intampla acum:eu refuz masina sau ea ma refuza? Ba stiu - doua - trei contacte...si poate... E atunci vorba de un efort prea mare? Nu sunt inca pregatita? E nevoie de pregatire multa pt a conduce(in caz ca esti femeie)?
Dar tocmai asta as vrea sa arat , ca nu e nevoie de nici o pregatire in plus,fata de un barbat,pt a conduce... Poate...poate lucrurile sunt mai complicate decat par. Nu pregatirea(psihica) imi lipseste, ci motivatia.Trebuie sa existe in mine o forta care sa-mi invinga inertia, un scop momentan care sa se asocieze cu o senzatie de bine....asta era...SENZATIA DE BINE. Cand conduc, o fac pt a ma desparti de mine, pt a depasi ceea ce a devenit insuportabil in propria mea interioritate, ceva ... ceva ce nu mai poate fi tinut i frau.
Natura femeii...lucreaza, cum se stie,dupa tipare. Femeia la volan,spre exemplu;v-ati obisnuit cu ea in trafic,insa,trebuie sa invatati s-o pretuiti, sa iubiti din ea ceea ce nu puteti refuza. Chiar daca dorintele voastre urmaresc altceva, trebuie sa invatati sa o suportatiin trafic, atat mental cat si anatomic. Fireste, cei mai multi oameni sunt redusi toata viata la anatomie pt ca se spune; corpul e prima noastra limita, limita fundamentala... hai, hai sa ne gandim si mental la aceasta fiinta numita FEMEIA LA VOLAN. O MERITA!