10 cupluri din Craiova, sprijin bănesc pentru fertilizare in vitro

10 cupluri din Craiova, sprijin bănesc pentru fertilizare in vitro

1.521
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un proiect privind acordarea unui sprijin financiar pentru 10 cupluri din Craiova, în vederea efectuării procedurilor de fertilizare in vitro, va ajunge pe masa consilierilor municipali, vineri, în cadrul unei ședințe de îndată. 

Beneficiarii proiectului „O șansă la viață – FIV”, conceput de către reprezentanții Serviciului public Management Spitale, Cabinete Medicale și Creșe din Municipiul Craiova, vor fi cuplurile cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competență în tratamentul infertilității cuplului.

Prin acest proiect, spun inițiatorii, se dorește „creșterea natalității în rândul populației de pe raza Municipiului Craiova”. Fiecare cuplu va primi suma de aproximativ 13.800 de lei.

Beneficiarii interesați pot depune dosarul de candidatura la sediul Serviciului Public Management Spitale, Cabinete Medicale si Crese cu adresa în str.Unirii nr.45, Craiova pentru „O șansă la viață-FIV”.

În termen de 30 zile de la aprobarea proiectului de către Consiliul Local al Municipiului Craiova, va fi elaborat Regulamentul privind implementarea acestuia.

După depunerea dosarelor, echipa de implementare a proiectului va verifica conținutul dosarelor si eligibilitatea beneficiarilor, având la baza regulamentul de implementare.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.