DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Artiștii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” pregătesc un spectacol inedit pentru iubitorii de muzică și dansuri populare, „Trecu anu’ cu olteanu” urmând a avea loc pe data de 4 aprilie, de la ora 19.00, în sala Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova. 

Potrivit reprezentanților Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, vor urca pe scenă soliştii Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Manuela Motocu, Aneta Şişu, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer și Liviu Dică.

Împreună cu orchestra şi dansatorii ansamblului, echipa  „a pregătit un „spectacol cu obiceiuri de la Bobotaie la Constandinul puilor”, au menționat organizatorii.

Scenariul și regia spectacolului sunt semnate de Gabriela Rusu-Păsărin, coregrafia este realizată de Ionel Garoafă, iar conducerea muzicală îi aparține lui Nicolae Drăghia.

Biletele se găsesc la Agenţia Teatrului Național Craiova și la sediul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” (strada Crișului nr. 9). Preţul unui bilet este de 40 de lei, pentru pensionari, studenţi şi elevi fiind de 20 lei.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.