DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Gunoaiele aruncate la voia întâmplării, în cele mai multe situații în zone mărginașe ale localităților, le dau bătăi de cap autorităților locale din județul Dolj și se lasă cu amenzi atunci când Garda de Mediu vine în control. 

Începând cu 24 iunie până pe 14 august, comisarii Gărzii de Mediu Dolj au de bifat o acțiune privind „gestionarea deșeurilor din județ”, fiind deja date amenzi în comunele unde au găsit nereguli.

Reprezentanții instituției doljene, monitorizați pe Facebook cel mai probabil, fac o scurtă informare despre controlul tematic.

Au fost verificate 32 de primării și cinci au fost amendate. Nu sunt menționate însă localitățile unde au fost găsite probleme care să impună aplicarea sancțiunilor.

„În perioada 24.06.-14.08.2020 ,în baza Controlui Tematic Planificat- privind gestionarea deseurilor si starea de salubrizare a localitatilor, se desfășoară controale la toate U.A.T-urile din județ.  Până în prezent, au fost verificate 32 de primării. În urma neconformităților constatate, au fost sancționate contravențional cinci UAT-uri, cu amenzi în cuantum de 38.000 lei”, anunță Garda de Mediu Dolj.

Revenind la problema deșeurilor, realitatea demonstraeză că nu este comună din județ care să nu se confrunte cu fenomenul gunoaielor aruncate după bunul plac al cetățenilor. Autoritățile ridică din umeri, primarii spun că mai stau de vorbă cu oamenii despre acest aspect, dar fără rezultatul scontat însă.

Amenzi nu pot aplica, spun ei, pentru că „lumea este săracă”. Și totuși, oare, acesta să fie motivul?! Poate că teama de a nu fi taxați la vot este mai puternică decât dorința de a avea o comună curată. Că dacă românul de vorbă bună nu prea știe, poate că învață să trăiască într-un mediu curat, de frica sancțiunilor. Dar nu, nu se pot aplica amenzi…

Poate că la finalul acțiunilor de control, dacă tot e la modă comunicarea prin intermediul Facebook-ului, reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj vin cu mai multe informații privind rezultatele obținute.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.