Autorizația de securitate la incendiu, un „lux” pentru multe instituții din Craiova

Autorizația de securitate la incendiu, un „lux” pentru multe instituții din Craiova

1.055
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Mai multe structuri subordonate Primăriei Craiova înregistrează deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor, concluziile raportului întocmit de către personalul de specialitate din cadrul instituţiei craiovene, după controlul efectuat în cel de-al doilea semestru de anul trecut, evidențiind faptul că vechile probleme nu par a avea o rezolvare.  

Personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor a constatat, în urma verificărilor făcute la toate structurile subordonate Consiliul Local al municipiului Craiova, că unele instituţii mai au de pus la punct anumite aspecte.

Astfel, Căminul pentru persoane vârstnice Craiova nu este asigurat, în totalitate, în caz de incendii, conform raportului, aceleași aspecte fiind semnalate și în anul 2017.

„Pavilionul central este prevăzut cu un lift, iar casele scărilor nu au rampe de acces pentru persoanele care nu se pot evacua singure; nu este înfiinţat un serviciu privat pentru situaţii de urgenţă de categoria a II-a, contrar prevederilor pct. 5 lit. c) din Scenariul de securitate la incendiu vizat spre neschimbare de ISU Oltenia Dolj la data de 04 septembrie 2015; persoanele cu dizabilităţi sunt cazate la etajele superioare 3 şi 4, iar acestea trebuie să fie cazate la etajele inferioare în vederea unei mai bune posibilităţi de evacuare”, se arată în raport.

Probleme vechi și fără rezolvare, se pare, sunt și la Opera Română Craiova. Aici nu se asigură evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi din sala de spectacole şi spaţiile transformate în depozite de decoruri.  De asemenea, tot în cadrul acestei instituţii nu sunt prevăzute cu uşi şi chepenguri rezistente la foc magazia de decoruri, spaţiile de depozitare şi producţie de categoria „C” pericol de incendiu, care sunt prevăzute cu goluri de circulaţie spre căile de acces evacuare şi casele scărilor, instalaţia de protecţie împotriva descărcărilor electrice atmosferice fiind şi ea dezafectată odată cu refacerea acoperişului, contrar prevederilor legale. Totodată, nu a fost verificată şi nu este asigurată mentenanţa instalaţiilor speciale de semnalizare şi stingere a incendiului (sprinklere, drencere şi hidranţi interiori) din incinta instituţiei. Partea bună este că aici nu se mai țin spectacole, din februarie 2016, clădirea urmând să fie consolidată și reabilitată.

Pe lista instituțiilor cu probleme continuă să rămână și sediul Primăriei Craiova, arhiva fiind amplasată necorespunzător, la subsolul imobilului. De asemenea, materialul din care sunt confecționate rafturile arhivei nu este unul sigur și nici instalaţia de hidranţi interiori nu a fost verificată periodic.

„Spaţiile cu destinaţia de arhivă sunt amplasate necorespunzător, la subsolul clădirii (precizăm că este interzisă amenajarea arhivelor în subsoluri, poduri şi mansarde, cu excepţia cazurilor în care aceste spaţii au fost prevăzute cu această destinaţie prin proiectul tehnic al construcţiei). O parte din rafturile amplasate în spaţiile cu destinaţia de arhivă nu sunt confecţionate din materiale incombustibile din clasa de reacţie la foc minimum A2 şi nu sunt asigurate împotriva răsturnării sau căderii”, se mai arată în raportul de evaluare.

În cee ce privește adăposturile publice de protecţie civilă, acestea nu asigură condiţiile de microclimat, instalaţiile de filtro-ventilaţie neavând celule filtrante, au concluzionat echipele de control.

3 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    395

    Pai tipic la noi!! In Romania trebuie chiar sa fi cretin sa mai te astepti la ceva bun,la promisiuni indeplinite,la siguranta,la corectitudine sau la un viitor mai bun! Vrei viitor mai bun?? Invata si pleaca in sprint de aici ca altfel iti irosesti viata, o sa primesti bataie de joc,salarii vai si amar si un sef cu cateva clase care se crede expert in toate domeniile!

  2. #2
    Insane
    Data de inscriere
     15-11-2009
    Locatie
     bals
    Mesaje
    6545

    Autorizație au doar saracii

  3. #3
    Junior
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    51

    Aceste autorizatii sunt in 90% dintre cazuri lipsa. Merg pe premisa lasa ca le luam dupaia, dupa care ii doare in cot… Pun afise cu lipsa pe usi cum am vazut mai nou. Si daca intri, intri pe carca ta, chipurile ca el te-a avertizat la intrare ca functioneaza fara acea autorizatie.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.