„Bani de liceu” pentru 2.000 de elevi din Dolj

„Bani de liceu” pentru 2.000 de elevi din Dolj

2.026
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Peste 2.000 de elevi din județul Dolj vor beneficia, anul acesta, de programul „Bani de liceu”, cele mai multe solicitări fiind de la liceul din Călărași.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Nicoleta Lițoiu, a precizat faptul că în această etapă se pot depune contestații, urmând ca pe 6 noiembrie să fie afișată lista cu beneficiarii finali.

„La nivelul județului Dolj, pentru anul acesta școlar, au fost înregistrați 2053 beneficiari ai Programului Național pentru protecție socială „Bani de liceu”.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate la: Liceul Tehnologic ”Petre Baniță” Călărași – 137 beneficiari; Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filișanu” Filiași – 114 beneficiari; Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul” Băilești – 113 beneficiari; Liceul Teoretic ”Ctin Brâncoveanu” Dăbuleni – 104 beneficiari; Liceul Teoretic Amărăștii de Jos – 103 beneficiari; Colegiul Național Economic ”Gh. Chițu” Craiova – 103 beneficiari. Vineri a fost afișată lista și în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie va avea loc depunerea contestațiilor, iar în data de 6 noiembrie vor fi afișate listele cu beneficiari, după contestații”, a declarat Lițoiu.

În noul an școlar 2018-2019, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar, față de 180 lei/lunar cât primea până în prezent.

De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 lei la 500 lei, pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situația economică actuală – salariul de bază minim brut pe țară.

Sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului național de protecție socială „Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție. Sprijinului se acordă pentru elevii care urmează, la cursuri de zi, liceul sau învățământul profesional.



1 COMENTARIU

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     03-10-2018
    Mesaje
    30

    Foarte bine, sa le ajunga de cheltuiala in oras pe tigari, cafele, droguri de ce nu.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.