Bani pentru drumurile comunale și județene din Dolj. „Aceste sume sunt mici...

Bani pentru drumurile comunale și județene din Dolj. „Aceste sume sunt mici și foarte mici”

3,398
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Primăriile din județul Dolj vor primi bani, conform Legii Bugetului, pentru echilibrarea bugetelor locale și pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, consilierii județeni votând, joi, în cadrul unei ședințe de îndată, cele două hotărâri.   

Consiliul Județean Dolj va repartiza, prin aceste hotărâri, impozitul pe venit corespunzător cotei de 17,5%, în valoare de 94.535.000 de lei, pentru echilibrare bugete și sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în valoare de 324.486.000 de lei.

În ceea ce privește cheltuielile pentru drumurile județene și comunale, județului Dolj i-a fost alocată suma de 10.778.000 de lei.

Direcția Tehnică a Consiliului Județean Dolj a comunicat lungimea totală a drumurilor comunale, respectiv 867,85 de kilometri, în funcție de care au fost primiți banii.

Ulterior, fiecărei localități din județ i se va repartiza o sumă de bani, după ce primarii au transmis lungimea drumurilor comunale unde vor efectua diferite lucrări.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a spus că situația nu este una prea bună, sumele alocate pentru drumurile comunale urmând să rezolve doar urgențele.

„Aceste sume sunt mici și foarte mici. Sunt mici pentru drumurile comunale, sunt mici pentru drumurile județene. Nu se întâmplă altceva decât să duci o basculantă de pietriș pe drumurile care au nevoie, dar acestea sunt sumele. E calul de dar și să nu îl căutăm în gură. Cu o diferență de 10 lei sau 15 lei, cât o fi, sumele sunt exact ca cele de anul trecut”, a declarat Prioteasa.

1 COMENTARIU

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    10

    Le arunca taica preoteasa cateva frimituri acolo in ochi ca vin alegerile si e nevoie de voturi de la fraieri.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.