DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Băilești, dat în urmările internațională pentru comiterea infracțiunii de ultraj, a fost extrădat din Italia, la sfârșitul săptămânii trecute, fiind preluat de către polițiștii doljeni de pe Aeroportul Henri Coandă din București.  

Potrivit IPJ Dolj, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, prin care s-a dispus ca acesta să rămână după gratii în următoarele 30 de zile.

„În ziua de 11 septembrie, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Dolj  și Poliției Municipiului Craiova, cu sprijinul unor polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj au preluat sub escortă de la lucrători din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din Aeroportul Internațional H. Coandă, București, un bărbat de 37 de ani, din Municipiul Băilești, persoană urmărită la nivel național și internațional, fiind extrădat din Italia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.